RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Make Life Magic

Diferența între cava, prosecco și șampanie: pentru alegeri inspirate și educate

Dacă nu vă este foarte clar care e diferența, nu-i nimic. Învățăm împreună!

marți, 2 ianuarie 2024

Deschidem un prosecco la o masă de prânz cu bruschete sau o pizza margherita, o cava atunci când facem un brunch în doi într-o duminică, cu ouă benedict și pâine cu maia, iar o șampanie atunci când vrem să ne răsfățăm la un mic dejun târziu cu croissante calde, unt sărat pe pâine cu maia sau omletă cu trufe proaspete. Spumantele sunt subestimate când vine vorba de asocieri culinare, dar, de fapt, sunt vinuri care pot înnobila toată masa – de la aperitiv până la desert. 

Celor trei tipuri de vinuri le spunem spumante. Pe scurt, spumantele sunt vinuri cu bule – într-o definiție foarte simplistă, iar bulele provin dintr-un proces care se cheamă fermentație.  Alegem să vorbim aici despre despre: prosecco, șampanie și cava întrucât sunt, poate, cele mai cunoscute din larga gamă de spumante existente în lume. 

Care este principala diferență

Principala diferență este că provin din locuri diferite. Ca să le comparăm, haideți să ne luăm ca reper variantele lor brute – adică seci, întrucât sunt foarte multe stiluri în care pot fi produse.

Prosecco provine din nord-estul Italiei – zona Veneto și este obținut dintr-un soi de struguri numit Glera. Există și Prosecco rosé obținut din Pinot Noir. Numim Prosecco numai acest vin spumant provenit din această zonă, deși metoda Charmat prin care se produce poate fi folosită oriunde pe glob. Atât prima fermentație a mustului de struguri, cât și a doua fermentație se produc în tancuri de inox. A doua fermentație presupune ca tancul unde este vinul să fie închis etanș pentru a permite dioxidului de carbon să se dizolve în lichid și să se formeze bulele.

Prosecco se consumă tânăr. Simțim arome florale și de fructe de livadă. Prosecco brut va fi o idee mai dulce decât șampania sau cava. 

Șampania este spumant, spune o vorbă celebră, dar nu toate spumantele sunt șampanie. Putem spune șampanie numai vinului spumant provenit din Champagne, Franța. Strugurii pentru șampanie sunt Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Meunier, iar metoda de vinificație este metoda tradițională. Ea  presupune două fermentații succesive ale vinului, diferența față de metoda Charmat fiind că, a doua fermentație se întâmplă în sticle, unde vinul petrece un timp îndelungat pe drojdii.

Consecințele consumului de alcool la femei
Make Life Magic

Consecințele consumului de alcool la femei

Știai că două pahare de vin pe săptămână pot fi prea mult pentru organismul tău?

miercuri, 30 august 2023

După prima fermentație, vinul este îmbuteliat și, cu un amestec de zaharuri și drojdii se întâmplă a doua fermentație direct în sticlă. Dioxidul de carbon rezultat se dizolvă foarte lent în lichid – și în acest mod bulele fine ale șampaniei sunt păstrate în sticlă.

O șampanie bună va avea bule fine, persistente, tipice metodei tradiționale.

În timpul acestui lung proces în care vinul rămâne în contact cu drojdiile chiar și după ce acestea și-au terminat treaba fermentației – minim 15 luni, spumantul nostru capătă arome specifice autolizei (așa se cheamă acest proces): pâine, croissant, brioche. Arome pe care nu le regăsim la alte metode. Șampaniile sunt diferite de la producător la producător și de la o zonă la alta din Champagne. Plus că șampaniile sunt predispuse la învechire, mai ales dacă sunt vintage, adică provin din struguri dintr-o singură recoltă de foarte bună calitate.


Cava este un alt rezultat al metodei tradiționale, dar este un spumant provenit din Spania, Penedés (Catalonia). Foarte diferit de șampanie, cava este un spumant care se obține în mod tradițional din struguri precum Xarel-Io, Macabeu, Parellada pentru Cava albe și Garnacha și Monastrell pentru cava rosé. Desigur că spaniolii folosesc în ziua de azi și Chardonnay și Pinot Noir și obțin niște vinuri foarte plăcute și ușor de băut, foarte diferite în funcție de producător. Și Cava se poate învechi, calitatea unei Cava fiind dată de timpul petrecut pe drojdii, dar și de calitatea strugurilor. 

Foto: Pexels

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026