Frânturi de femeie: metafora vinei și a epuizării

O dimineață însorită de vară a început ca oricare alta și se arăta a fi una obișnuită în continuare, până la prima ședință cu o doamnă pe care o însoțesc de ceva vreme în procesul ei de vindecare.

Din vorbă în vorbă, ajunge să îmi povestească cum se simte ea, ca femeie, și pentru a-și descrie percepția scurt și cuprinzător folosește o metaforă: „frânturi de femeie”. Auzind-o, a fost de ca și cum mi s-ar fi tăiat brusc respirația și rămân fără aer! Am simțit până în măduva oaselor nu doar frânturile ei de femeie, ci și pe ale mele.

Ședința continuă. Descrie cu lux de amănunte cum este o zi obișnuită din viața ei, de dimineață până seara. Cum jonglează cu rolurile ei de mamă, de office manager la job, de soție, cu sarcina de a avea grija și de casă, și de cățel și a mai păstra, eventual, o fărâmă de energie și pentru ea însăși, la final de zi. Îmi spune cât de mult tânjește după o baie caldă și parfumată, în locul dușului rapid. Cât îi este de dor să citească seara o carte în pat, pentru ea, în locul poveștii pentru copil, în vreme ce adoarme înaintea celui mic, care o trezește cu noi și noi întrebări despre personajele din poveste.

Dacă nu își face timp deloc pentru ea însăși, pentru că este prea implicată în responsabilitățile de zi cu zi, se simte vinovată față de sine. 

Dacă, în schimb, se prioritizează pe sine și nu mai rămâne timp ca să își termine agenda zilnică de sarcini și atribuții, iar se simte vinovată. 

Cum o dai, cum o sucești, vinovăția se ține scai de ea, iar treburile nu se termină niciodată ca să se așeze pentru o clipă, fără nicio mustrare venită dinspre vocea ei interioară. 

Mereu mai este ceva de făcut

Trag adânc aer în piept și, pe moment, rămân în tăcere. Nu știu ce să spun și nici dacă ar fi ceva de spus. Poate e de-ajuns să ascult. Nu-i nici prima femeie care se simte așa, nici ultima! De fapt, îmi dau seama că nici nu mi-a cerut soluții, ci avea nevoie, în primul rând, să fie ascultată și să empatizez cu ea. Și am empatizat atât de mult, încât aceasta metaforă, cu toată emoția ce a venit cu ea la pachet, a rămas încă cu mine de parcă ar fi fost azi dimineață.

Metafora sa, „frânturi de femeie”, îmi amintește de câte ori, la rândul meu, am trecut și eu prin acest zbucium al vinovăției. De prea multe ori!

La un moment dat, ceva se rupe

Ritmul nebun de viață al multor femei care trăiesc astfel turate, împinse de la spate de vinovăție, este întrerupt de multe ori de o afecțiune medicală, mai mult sau mai puțin complicată. Forțată de împrejurări, femeia se oprește și realizează că, dacă nu schimbă ceva fundamental, lucrurile ar putea să se complice și mai mult. 

Blândețea care anterior nu era altceva decât un cuvânt ca oricare altul din dicționar începe să se înfiripe timid în comportamentul femeii. 

 Să funcționezi mereu pe premiza „când nu mai poți, mai poți un pic” nu mai este o opțiune!

Adevărul adevărat este că nici copilul, nici soțul sau compania la care lucrează, ori societatea în care trăiește nu au nevoie de o femeie perfectă, dar epuizată, care se târăște dimineața din pat până la baie și nu deschide ochii bine fără să nu bea mai întâi o cană mare de cafea.

Orice femeie care s-ar regăsi în această metaforă cu care am început articolul aș vrea să știe că, din frânturi de femeie, se poate crea un parfum diafan de femeie!

Și care e soluția? 

Departe gândul de mine să dau soluții sau să propun strategii de transformare. În fond, este un parcurs atât de personal, încât trece prin tărâmul intimității, al sufletului iar când lucrăm cu sufletul, blândețea și tandrețea reprezintă atitudinea care produce schimbarea. 

M-aș bucura, în schimb, dacă fiecare dintre noi am începe cu mici răsfățuri, acele plăceri care nu creează niciun fel de conflict intern. Și, mai cu seamă, dacă am începe să ne vizităm pe sine din ce în ce mai des, pentru un „reality check” despre cum ne simțim, ce ne dorim, dar și ce putem face, efectiv, pentru noi însene ca să ne fie un pic mai bine!

Foto: Unsplash