Am avut emoții să-l întâlnesc pe Iv cel Naiv, autorul român care alege să-și păstreze anonimatul. Ador poeziile lui scurte, naive și suave, surpriza cu care-ți servesc pe tavă extraordinarul unei lumi pe care te-ai putea resemna, la un moment dat, să o consideri banală.
Iv a lansat, de curând, cel mai recent roman al său: „Eu te-am făcut, eu te omor”. Publicat la Humanitas, vorbește despre un război între generații și, admit, a fost greu să-l scot pe Iv cel Naiv din sertarul minții unde-l închisesem. Mi s-a părut ciudat să trec, ca cititor, de la poezia sa la proză, provocarea venind de la un autor care ne-a răsfățat cu privilegiul de a ni-l imagina așa cum vrem noi. Pentru mine, era un ochelarist brunet, visător și politicos, deștept și-un pic pufos, genul de om cu care ai putea naufragia pe o insulă cu garanția că nu te vei plictisi nicio clipă. Arată diferit de cum mi-l imaginam (de exemplu, nu e deloc pufos), însă restul atributelor imaginate de mine au trecut testul realității.
Lui Iv nu i se pare relevantă persoana din spatele scrierilor sale, însă colega mea, care ar fi vrut să-l cunoască, îl contrazice. Și ea ar și-ar fi dorit să-l vadă. În apărarea Roxanei Neacșu, colega care ne-a ajutat cu fotografiile la podcast, imaginea cu care ilustrez articolul nu e o greșeală. E alegerea firească de cadru atunci când ți se cere „o poză din studio în care să ne vedem fără ca Iv cel Naiv să se vadă”.
Odată depășit obstacolul acesta, a început discuția. Am reușit să uităm de atmosfera glaciară provocată de aerul condiționat pe care am uitat să-l oprim și am aflat că încă nu există un cuvânt care să explice de-adevăratelea ce ne face pe noi, toți, de la oameni la Coronavirus, să vrem să mergem mai departe. Nu-i bai, îl putem inventa în #ficționar sau #dicționaripoetic, hashtagul care pune limba română la dospit pe Facebook.
Am povestit despre libertate, care include o doză mare de responsabilitate, odată ce treci de anii furtunoși ai adolescenței, despre un viitor poet aflat în grevă japoneză la Facultatea de Politehnică, despre grădinița de copii interiori care continuă să trăiască în mintea lui Iv cel Naiv, dar și despre faptul că autorul a reușit să se împace cu majoritatea vârstelor și lucrurilor care i s-au întâmplat.
Am descoperit că mulți dintre noi, odată ce ne facem mari, trăim un conflict generat de două remarci opuse și, paradoxal, corecte: a funcționa ca un adult responsabil și a nu uita să-ți faci timp să vezi frumosul lumii.
Natalie Ester: „Arta conversației este în colaps, iar dialogul pare o formă de așteptare pentru a lua cuvântul.”
Despre atelierul de teatru prin cuvânt și joc, o formă de învățare și creștere de care te poți bucura la orice vârstă.
miercuri, 7 iunie 2023
Cel mai simplu de văzut e când îți păstrezi curiozitatea vie și nu te-apuci așa, dintr-o dată, să le știi pe toate. Când protejezi gingașa naivitate ca pe o umbrelă protectoare și o folosești inclusiv pentru a descrie emoții grave, fundamentale, așa cum se întâmplă în „Eu te-am făcut, eu te omor”.
Am mai aflat că toți suntem patroni la propriile noastre „EU SRL”-uri, unde avem mulți angajați și trebuie să-i împăcăm pe toți, chiar dacă unii fac tâmpenii sau fură, iar alții sunt conștiincioși și muncitori. Cifra noastră de afaceri se traduce simplu, în calitatea vieții noastre.
În loc de concluzie, vă propun să ascultați discuția cu Iv cel Naiv când ieșiți, de exemplu, la o plimbare. Vă promit că veți câștiga un fel foarte fain de a vedea lumea și că nu vi se părea deloc bizar să vă opriți, la o adică, să numărați petele de pe spinarea unei buburuze.
Foto: Roxana Neacșu
