RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Reuniunea de super-clasă a radioului românesc

Sediul grupului AG Radio Holding a găzduit aniversarea a 33 de ani a primului post de radio independent din România

vineri, 13 ianuarie 2023

În febra post-decembristă, câțiva studenți au lansat în ianuarie 1990, din sediul Universității București, primul radio independent din România.

Pe 11 ianuarie 1990, acești studenți, majoritatea de la Universitate, dar și cu „importuri” din Politehnică, au emis prima dată, grație sprijinului - logistică și know how - primit în dar de la Fun Radio Paris. 

Oficial, prima voce independentă din FM-ul românesc care s-a auzit pe UniFun Radio a fost cea a Codruței Florescu. Neoficial, actul de naștere al postului a fost consemnat însă de către o echipă a TVR, care a făcut un reportaj câteva zile după lansarea radioului și l-a rugat pe Dani Klinger să spună la microfon deja celebrul enunț: „Bună ziua, București! Ascultați UniFun Radio pe 69,9 MHz!”. 

Trei decenii mai târziu, pe 11 ianuarie 2013, din postura de director tehnic la AG Radio Holding, Dani Klinger a fost amfitrionul unei reuniuni de super-clasă, desfășurată în sediul grupului de radio numărul 1 în România, care operează stații precum Kiss FM, Magic FM și Rock FM. 

Au răspuns la strigarea catalogului Raoul Russu, Costel Ionescu, Liviu Zamora, Andreea Perescu, Marina Arnold, Andra Trașcă, Lucian Boariu (n. red. – colegul nostru de la Rock FM), Adrian Niculescu, Bogdan Calu, Octavian Diaconescu, Cristin Tocan, Leo Popa, Matei Vârtosu, Emil Bodnăraș, Ovidiu Nahoi, Mihai Simionescu, precum și Codruța Florescu, Doru Andrei și Andrei Dumitrescu (lipsesc din imagine). 

La 33 de ani de la prima emisie UniFun, peisajul media s-a schimbat radical. Pasiunea primelor voci independente din România pentru una dintre cele mai frumoase ocupații din lume a rămas însă constantă. La mulți ani alături de singurul element media care poate fi consumat în timp ce faci și altceva! 

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026