RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Lisa Marie Presley a murit la vârsta de 54 de ani

La doar două zile după ce a fost prezentă la Gala Globurilor de Aur, Lisa Marie Presley a ajuns la spital în stop cardiac şi a murit la puţin timp, a anunţat mama ei, Priscilla Presley.

vineri, 13 ianuarie 2023

Lisa Marie avea 54 de ani şi era singura fiică a lui Elvis Presley.

“Cu inima grea, trebuie să împărtăşesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit. Era cea mai înfocată, puternică şi iubitoare femeie pe care am cunoscut-o vreodată”, a spus Priscilla Presley, într-o declaraţie transmisă de un reprezentant al său. “Facem apel pentru intimitate, în aceste momente în care încercăm să gestionăm această pierdere profundă. Vă mulţumim pentru dragoste şi rugăciuni. La acest moment nu vom face alte declaraţii”, a adăugat aceasta.


Lisa Marie Presley a fost dusă de urgenţă la spital, după ce a fost găsită la domiciliu în stop cardiac. Ea s-a aflat la terapie intensivă, fiind în comă indusă şi susţinută în viaţă de aparate, cu ajutorul unui stimulator cardiac, până când s-a pronunţat decesul său.

Lisa Marie Presley s-a născut pe 1 februarie 1968, în Memphis, Tennessee. La vârsta de patru ani s-a mutat cu mama sa în Los Angeles, după ce părinţii au divorţat în 1973. A crescut înconjurată de muzica Regelului Rock’n’Roll-ului, dar copilăria i-a fost marcată de destinul tragic al artistului. Lisa a suferit de depresie în adolescenţă, a consumat substanţe interzise, iar la 18 ani a început o carieră în muzică.

S-a căsătorit cu Danny Keough şi a avut doi copii, pe Riley, născută în 1989, şi pe Benjamin, născut în 1992, care a murit în 2020. Băiatul s-a sinucis, iar pierderea lui a marcat-o profund pe Lisa Marie.

"Frumosul meu înger, m-am închinat locurilor pe unde ai umblat pe acest pământ şi acum în Rai. Inima şi sufletul meu au plecat cu tine. Nu voi mai fi niciodată la fel. Te rog aşteaptă-mă şi ţine-mă de mână în timp ce eu voi rămâne să-ţi protejez şi să-ţi cresc surorile. Ştiu că ti-ai dori asta. La mulţi ani, dragul meu băiat, ai fost mult prea bun pentru lumea asta", scria ea când Benjamin ar fi împlinit 28 de ani.

Ea a fost căsătorită, de asemenea, cu Michael Jackson şi cu actorul Nicolas Cage, iar ultimul său mariaj a fost cel cu producătorul Michael Lockwood, cu care are două gemene - Harper şi Finley.

Lisa Marie Presley şi-a vândut, în 2004, 85 la sută din drepturile de autor asupra discurilor şi imaginii tatălui său companiei CKX, Inc., excepţie făcând proprietatea de la Graceland, pe care a continuat să o administreze împreună cu mama sa.


În 2007, când s-au împlinit 30 de ani de la moartea lui Elvis, a înregistrat un "duet" cu tatăl ei pentru piesa "In the Ghetto". Videoclipul îi arată pe amândoi - tată şi fiică - împreună, într-un mixaj digital.

Pe 10 ianuarie, Lisa Marie si mama ei, Priscilla, au participat la Gala Globurile de Aur, la care actorul Austin Butler a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor într-un film dramatic, graţie rolului interpretat în pelicula "Elvis". Butler, a cărui interpretare este una excepţională, le-a adresat celor două un mesaj emoţionant, în discursul de mulţumire de pe scenă: "Vă mulţumesc că mi-aţi deschis inimile, amintirile, casa voastră. Lisa Marie şi Priscilla, vă iubesc pentru totdeauna".

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026