Pe parcursul celor 3 zile de festival, vocile hiturilor care au definit muzica de dans din perioada anilor 80 și 90 vor transforma Stadionul 'Dan Păltinișanu' în cea mai mare discotecă în aer liber din lume printr-un maraton concertistic impresionant desfășurat pe 5 scene.
Peste 50 de artiști, care au lansat pe bandă succese muzicale ce se dovedesc și astăzi la fel de actuale, precum No Mercy, Sabrina, Mr President, Captain Jack, Modern Talking, Ace of Base, Dr Alban, CC Catch, Sandra, Boney M, Ricchi e Poveri, Haddaway, East 17, Alphaville, Nana, Admiral C4C, în marea lor parte în premieră în România, dar și mulți alți artiști, MC și DJ români îndrăgiți, vin la Timișoara, punând orașul de pe Bega pe harta marilor evenimente muzicale din 2019.
Organizatorii au pus în vânzare 45.000 de abonamente valabile pe cele trei zile, iar până la această oră au fost vândute peste 25.000 de bilete.
Abonamentele pentru Diskoteka Festival pot fi achiziționate de pe www.diskoteka.ro și www.bilete.ro.
Magic FM este partenerul principal al evenimentului.














