Tuturor ne place sa plecam de la premisa ca infatisarea data (looks) nu e la fel de importanta ca cea creata (look-ul) si ca, pana la urma, aprecierea unei persoane oricum implica mai mult decat fizicul. Fie ca ne consideram sau nu feministe (nu la modul “sa ne ardem sutienele in strada si sa uram barbatii” cat o versiune mai moderata), nu prea ne convine ca statisticile inca indica o discrepanta intre pachetele salariale propuse femeilor si barbatilor, pentru acelasi post si aceeasi cantitate de munca. Asadar, va intreb, oare aspectul fizic, folosit strategic, poate sa niveleze terenul in “razboiul” sexelor? Insa intrebarea de o mie de puncte nici nu este asta, ci – cat de normala ni se pare nevoia de a apela la asemenea strategii?
Recent, doamna Osbourne a declarat pentru revista “Psychologies” ca succesul ei se datoreaza trasaturilor cu care a fost inzestrata de natura – dar nu in sensul imediat evident: “Faptul ca am fost scunda, grasa si paroasa a insemnat ca a trebuit sa imi dezvolt creierul si personalitatea, sa fiu amuzanta si isteata pentru a face afaceri”. Sharon, impreuna cu Ozzy, troneaza peste o avere de 90 de milioane de lire dupa mai mult de 20 de ani in showbiz, si, se stie, s-a luptat pana de curand cu greutatea recurgand chiar la o operatie de “capsare” a stomacului pentru a-si pune silueta la punct. Straduinta ei a dat, clar, roade, si este un model demn de urmat cand genele nu iti sunt prietene din nascare dar ambitia de a cauta alternative ti-o poti cultiva.
Traim intr-o realitate materialista, unde, dupa cum observa jurnalista americana Maureen Dowd, “feminismul a fost inlocuit cu narcisism”: cosmeticele, dietele, filmele, navala shopaholicelor si revistele glossy te imbie sa iti pese de felul in care arati, “pentru ca meriti”... sa fii frumoasa, mai presus de orice. Stim ca ce-i in interior conteaza mai mult decat ambalajul, dar, s-o spunem pe sleau, imaginea pe care un potential angajator sau viitor iubit si-o face in primele 20 de secunde (da, chiar atat dureaza constructia unei prime impresii!) la un interviu sau o intalnire influenteaza decizia de a te cunoaste mai indeaproape. Contrar demersurilor luptii feministelor originale – pe care azi o consideram castigata si, deci, perimata – perspectiva masculina reductionista asupra femeii nu ne mai deranjeaza: este Ok sa fim admirate pentru trupul muncit asiduu la sala, iar notiunea de intreprinderi injositoare pentru femei nu mai declanseaza semnale de alarma atata timp cat cele care se dedau acestora sunt perfect constiente si pe masura remunerate.
Si, conform datelor unui studiu din Florida publicat anul acesta, situatia curenta nu are de ce sa ridice sprancenele feministelor din noul val: banii si aspectul fizic merg mana in mana, asadar cat timp ne concentram toata energia in look, imputernicirea feminina se va traduce in suma din contul bancar. Timothy Judge, autorul principal al studiului explica pentru “Science Daily”: “Am descoperit ca, independent de inteligenta, sentimentul de valoare personala al oricaruia dintre noi creste in functie de cat de atractivi suntem, iar asta, la randu-i, duce la un salariu mai mare”.
Ca aparentele conteaza si ca auto-promovarea noastra ca femei depinde de ele – iata doua adevaruri de care nu ne indoim. Inca de la varste fragede suntem programate de catre creierii din spatele industriei papusilor sa ne insusim stereotipul: profesor-doctorul Melanie Waters, specialista in teorie feminista la Universitatea Northumbria, atrage atentia ca desavarsitele Barbie nu sunt nici pe departe inocente, cu “focusul [lor] agresiv pe frumusete, accesorii de par si alte imagini care sustin ideea ca fetele ar trebui sa fie preocupate de cum arata”. Presedintele companiei Mattel (care produce papusile Barbie) estima in 1996 pentru revista Time.com ca 99% dintre fetele cu varste cuprinse intre 3 si 10 ani detin cel putin o Barbie – acum exista variante la Barbie, dar nu si la proportiile corpului de printesa de plastic: cercetatorii au generat un model computerizat al unei femei cu o structura asemanatoare si au descoperit ca spatele ei nu ar fi in strare sa sustina greutatea jumatatii superioare a corpului si ca silueta de silfida subnutrita n-ar putea contine mai mult de jumatate de ficat si cativa centimetri de intestin.
Un studiu realizat de Girls Incorporated in 2006, intitulat sugestiv “The Supergirl Dilemma”, atragea atentia asupra presiunii si stresului prin care trec fetele in epoca mereu mai marilor sperante. Concluziile studiului sunt cu atat mai convingatoare cu cat ne regasim in descrierile unei fete moderne tipice: “Asteptarilor asociate dintotdeauna sexului lor li se alatura accentul pe perfectiune care, din ce in ce mai pregnant, conduce la o presiune din ce in ce mai mare ca fetele sa fie super-fete”. Deci, si aici ca si in alte felii din viata noastra galopanta, solutia sta undeva la mijloc, in obtinerea unui echilibru intre nepasare si preocupare obsesiva. Problema nu e insa atat nivelul de nostru de angajament cat unde ne indreptam atentia?
Deci daca te intrebai cum raspunde femeia de azi la dilema din titlu, afla ca prioritar nu e nici cum ne prezentam, nici cum ne cultivam psihicul – ci ambele. Din mesajele mai mult sau mai putin subliminale ale culturii de tip entertainment intelegem ca femeile trebuie sa tinteasca spre a fi ideale – a se intelege, idealul barbatului. Stim toate ce parti anatomice si masuri in talie si bust presupune asta. Ascutimea mintii ramane in ecuatie doar in masura in care femeile, cele mai perfectioniste din fire, se ingrijesc si de idealul lor pentru ele. Contradictiile din cantecele artistelor pop nu fac decat sa sublinieze spre ce hibrid rizibil tinde femeia de azi – miscarile languroase din videoclipuri cheama barbatii sa le adulmece, in timp ce versurile ii opresc scurt, amintindu-le ca au si creier si se asteapta sa fie venerate pentru el.
Prin rizibil ma refer, desigur, la acel haz de necaz proverbial, caci efortul supraomenesc al femeii de azi nu e amuzant in adevaratul sens al cuvantului. Accesul la Internet nelimitat unde frumuseti retusate sunt scoase pe banda rulanta inseamna standarde mereu mai inalte pe care vrem sa ne pliem, iar asta ne coboara la nivelul de obiecte. Cautand un raspuns durabil la intrebarea acestui articol, probabil ca Sharon Osbourne a ales bine, creier si personalitate, pentru termen lung. In acelasi timp, Shazza recunoaste ca s-a luptat ani in sir cu bulimia si nu crede ca va scapa vreodata de relatia nesanatoasa cu mancarea. Daca si ea a fost tarata in curentul “supergirl”, mai e de mirare ca oamenii de rand cad prada aceluiasi impas.
Sursa: Kudika
