Tokyo 2020 - Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt campioane olimpice la dublu vâsle feminin

România are prima medalie de aur la JO de la Tokyo datorită canotoarelor Simona Radiș și Ancuța Bodnar, ambele în vârstă de 22 de ani, care au câştigat proba de dublu vâşle feminin.

Cele două au făcut cea mai frumoasă cursă din carieră, conducând de la început până la sfârşit.

“A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru", a declarat Ancuța Bodnar.

Sportivele din România au câștigat titlul și cu record olimpic, noul reper fiind 6:41.03: "Nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta. Ne-a ajutat şi vremea, chiar dacă au fost valuri, am avut vânt ajutător, dar a fost bine", a continuat Ancuța Bodnar.

Simona şi Ancuţa vâslesc împreună de 2 ani şi acum au reuşit să îşi împlinească cel mai mare vis al lor: aurul olimpic.

“Atunci am intrat în barca de dublu vâsle şi am rămas în aceeaşi formulă. Au fost doi ani de muncă continuă, fără pauză, fără vacanţe. Am muncit mereu pentru acelaşi vis. Chiar dacă Jocurile Olimpice s-au amânat cu un an, noi am continuat să ne pregătim şi să muncim. Ne-am antrenat singure acasă în timpul pandemiei şi parcă eram unite prin acelaşi lucru. Am dat ce am avut mai bun noi azi ca să împlinim munca acestor ani'', a adăugat Ancuţa Bodnar.

Pe podium, campioana olimpică a trăit cele mai variate sentimente: ''Pe podium am simţit fericire, mândrie, bucurie, recunoştinţă, mulţumire. I-am făcut mândri pe toţi. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred că am medalia, dar a meritat totul''.

Ancuţa Bodnar este originară din județul Suceava, comuna Vatra Moldoviței, iar Simona Radiș este din Botoșani. Ambele au ajuns descoperit canotajul la aproximativ 14 ani si au avut nevoie de o muncă asiduă de 8 ani pentru a triumfa la olimpiadă.

Sportivele s-au antrenat câte 11 luni pe an pentru a fi în cea mai bună formă la Olimpiadă si au trecut peste dureri şi s-au obişnuit cu bătăturile din palme, care uneori ajung la carne vie:

"Mâinile canotorilor suferă, dar nu mereu. Când începem sezonul de vâslit în special, facem bătături și sunt foarte dureroase, uneori ajungem și la carne vie în palme. Trebuie să suportăm, avem grijă de ele, ne dăm cu cremă. Uneori ne încurcă la antrenament, pentru că este foarte greu să ții rama și vâsla, dacă ai dureri foarte mari, dar noi suntem învățați cu asta și nu ne plângem. Dimpotrivă, ne mândrim cu mâinile noastre", a declarat Simona Radiș.  

Canotoarea Georgeta Andrunache, cvintuplă campioană olimpică, a explicat care este secretul celor două fete:

"Au o mentalitate foarte bună. Sunt puternice, sunt antrenate foarte bine, dar au o mentalitate foarte bună, care acum se vede în tot lotul României de canotaj. Nu au nimic în plus ceilalți adversari, poate doar un sistem mai bun. Dar la nivel de lot olimpic cred că au avut aproape tot ce era nevoie. Și au avut o echipă foarte bună în spate. Și s-a văzut", a fost răspunsul

România a cucerit în această noapte încă o medalie de argint în proba de patru rame masculin, prin Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu și Cosmin Pascari.