Comportamentul relaxat al presedintelui Barack Obama precum si rasa lui, il fac o tinta dificila pentru actorii de comedie. Dar acestia au inceput sa gaseasca cai de ridiculizare a presedintelui american, noteaza publicatia The Christian Science Monitor.
La scurt timp dupa inaugurarea lui Obama, comicul Bill Maher si-a atras dezaprobarea auditoriului sau atunci cand l-a numit pe presedinte o'' pisica neagra la Casa Alba''. In ziua in care Obama a obtinut Premiul Nobel pentru Pace, Maher a provocat insa rasete puternice atunci cand a spus ca Obama va participa la ceremonia de la Oslo ''daca nu este prea ocupat cu cele doua razboaie pe care le poarta''.
S-a intamplat dupa mult timp, spun umoristii si politologii. La noua luni de la inaugurarea prezidentiala, in sfarsit se fac glume despre Obama iar auditoriul rade.
''De obicei, presedintii si candidatii nationali sunt tinte facile'', spune Stephen Farnsworth, profesor de comunicare politica la George Mason University din Washington. ''Prin formulele fustangiul Bill Clinton, intepenitul Al Gore, indecisul hamletian John Kerry, naivul George W.Bush, neajutorata Sarah Palin si machiavellicul Dick Cheney, glumele practic s-au scris de la sine''.
Obama insa prin comportamentul sau relaxat si raceala studiata este o tinta mai dificila. ''Pur si simplu nu se preteaza la ridiculizare tot asa de usor ca predecesorii sai'', a afirmat Farnsworth. ''In plus, umoristii au fost ingrijorati ca orice umor indreptat impotriva lui Obama ar putea fi vazut drept avand implicatii rasiale. Astfel ca au fost prudenti, iar comicii prudenti nu sunt prea amuzanti'', a mai spus el.
Valul comic pare sa se fi intors insa. Scheciul ''Saturday Night Live' (SNL) a inceput recent cu actorul de comedie Fred Armisen in rolul presedintelui Obama adresandu-se natiunii din Biroul Oval. ''Exista persoane la dreapta care sunt furioase. Ei cred ca transform aceasta mare tara in ceva ce seamana cu Uniunea Sovietica sau Germania nazista'', a spus Armisen, imitand modul sacadat de a vorbi al lui Obama. ''Dar nu este cazul, pentru ca atunci cand te uiti la realizarile mele este foarte clar ce am facut pana acum... si nu-i nimic. Nada''.
Daca manusa a fost aruncata acum, spun umoristii, iar acest lucru se datoreaza partial faptului ca ratingurile lui Obama au scazut suficient pentru a deschide o fisura in armura sa. ''A trecut suficient timp pentru ca Obama sa aiba rezultate privind ce a facut sau nu a facut'', a afirmat D. Lemon, un actor de comedie de culoare din New York. El a mai adaugat: ''Comicii negri l-au considerat intotdeauna o tinta legitima de gluma dar o faceau cu dragoste si mandrie. Niciodata nu am fost nevoiti sa ne punem problema 'este acest lucru rasist'? deoarece presedintele era la urma urmelor unul de-al nostru''.
Viata comediei politice pe Internet are alt efect: ajuta la formarea opiniilor celor care acorda putina atentie surselor de informatie tarditionale, mai ales generatia sub 35 de ani. ''Comedia conduce acum curentul principal al surselor de stiri'', spune Spector, iar ''oamenii care nu stiu ce gandesc despre presedinte isi vad opiniile ghidate de aceste atitudini comice''.
Pericolul, spune Jeffe, este ca oamenii sa piarda din vedere ce fac de fapt comicii - si anume lucreaza pentru a face sa se rada. ''Spectacole ca 'SNL' sunt percepute ca parte a establishmentului media liberal, astfel ca atunci cand se folosesc de presedinte pentru a provoca rasul acest lucru este perceput drept un gen de tradare'', mai afirma ea.
Comicii cauta pur si simplu un clenci comic, considera scriitorul Anthony Jeselnik, de la talk show-ul de noapte 'Late Night with Jimmy Fallon.' Dar, mai adauga el, este o echilibristica cu un lider legat de care multi spera sa fie un agent al schimbarii. ''Oamenii vor cu adevarat ca Obama sa fie pariul adevarat si nutresc sperante privind succesul sau politic'', spune Jeselnik. ''Daca auditoriul rade atunci cand comicii il numesc pe Omaba un molestator de copii, atunci il vom numi molestator de copii. Nu putem decat sa oferim ce auditoriul va accepta'', il citeaza publicatia in final.
sursa: Agerpres














