Actriţa Naya Rivera, cunoscută din serialul “Glee”, s-ar fi înecat

Autorităţile presupun că actriţa Naya Rivera, cunoscută din serialul “Glee”, s-a înecat în lacul Piru din California, acolo unde a fost văzută ultima dată.

Actriţa a închiriat miercuri o barcă şi a ieşit la o plimbare împreună cu fiul ei, Josey, de 4 ani. Alerta a fost dată după ce trei ore mai târziu, un angajat de la serviciul de închirieri a notat că timpul a fost depăşit şi a plecat în căutarea ei. El a găsit barca în partea de nord a lacului. Băieţeul se afla în barcă, aparent adormit şi îmbrăcat cu o vestă de salvare, iar Rivera în vârstă de 33 de ani lipsea.

Peste o sută de persoane, inclusiv echipe de scafandri, participă la operaţiunea de căutare a actriţei care a fost dată dispărută.

„Presupunem că a avut loc un accident şi că s-a înecat în lac”, a spus ajutorul de şerif Chris Dyer la o conferinţă de presă

Naya Rivera este cunoscută pentru rolul Santana Lopez din serialul „Glee”, pe care l-a interpretat între anii 2009 şi 2015 şi care i-a adus nominalizări la Screen Actors Guild Awards, Grammy şi Teen Choice Awards.

Actorii din serialul “Glee” au fost urmăriţi parcă de un blestem. În 2013, Corey Monteith, eroul show-ului a murit la 33 de ani din cauza unei supradoze. După aceea, Mark Dalling, cel care avea o relaţia cu Naya Rivera a fost acuzat de pedofilie. Înainte de începerea procesului, actorul s-a sinucis.