Magic News

Jennifer Hudson străluceşte în rolul Arethei Franklin în filmul “Respect”

Actriţa Jennifer Hudson face un rol incredibil în filmul “Respect”, în care o aduce pe marile ecrane pe Aretha Franklin, regina muzicii soul.

Un nou trailer ne-o prezintă pe actriţa interpretând melodia “Respect”, aleasă să dea şi titlul filmului.

Pelicula prezintă viaţa Arethei Franklin din perioada în care cânta în biserica tatălui sau şi până la transformarea sa într-un star.

Alături de Jennifer Hudson, din distribuţie fac parte actorii Forest Whitaker, Marlon Wayans, Audra McDonald, Queen Latifah, Mary J. Blige.

Aretha Franklin, care a murit la vârsta de 76 de ani din cauza cancerului pancreatic, a făcut parte din producţia filmului până la moartea ei în 2018.

Regina muzicii soul a primit de-a lungul carierei sale 18 premii Grammy şi a fost nominalizată de 44 de ori.

Programat să fie lansat în luna august, filmul va avea o lansare restrânsă în SUA în ziua de Crăciun, iar lansarea oficială va fi pe 15 ianuarie 2021.