Serbarea de Crăciun

Serbarea de Crăciun - Grădiniţa Nr. 50

Anul acesta, Serbarea de Crăciun a sute de copii de grădiniţă şi şcoală primară s-a mutat la Radioul lui Moş Crăciun.

Timp de 3 săptămâni, grupuri de copii au colindat şi ne-au reamintit ce înseamnă magia sărbătorilor de iarnă. Copiii din grupa mijlocie de la Grădiniţa Nr. 50 au avut serbarea de iarnă la Radioul lui Moş Crăciun.

Cei mici au colindat în limba germană şi l-au întâmpinat cu multă bucurie pe Moş Crăciun. S-au strâns în jurul lui şi l-au ascultat povestind cum a decurs călătoria lui spre Radioul lui Moş Crăciun. Au cântat, au încercat să doarmă la rugămintea Moşului şi i-au spus că şi-ar dori să se angajeze la fabrica lui de ciocolată.

Înainte de a primi cadourile, copiii au făcut legământul lui Moş Crăciun, promiţând ca vor fi ascultători şi că vor avea grijă de Planetă. Serbările de iarna s-au încheiat la Radioul lui Moş Crăciun, însă magia continuă!