RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

Fanii serialului "Umbre" se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu

Al treilea sezon al producției HBO Europe, UMBRE, scris și regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera pe 20 noiembrie la HBO și pe HBO GO. Noul sezon are 7 episoade.

joi, 10 octombrie 2019

După un sezon doi care prefața confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon Umbre, mult-așteptatul “care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian.

Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a “familiei” de interlopi de care aparține.

Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire.

Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil. 

Fanii serialului se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu - Relu Oncescu, Maria Obretin - Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu - Emilian, Andreea Vasile - Nico, Costel Cașcaval - Nicu, Doru Ana - Căpitanu, Mădălina Craiu - Magda, Gabi Huian - Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc - Nea Puiu, Sergiu Costache - Sabin, Augustin Viziru - Romică, Vitalie Bantaș - Paganel și mulți alții.

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026