Motivul pentru care Regele Suediei a retras titlurile regale pentru cinci dintre nepoţii săi

Casa regală a Suediei a luat o hotărâre extrem de importantă în legătură cu cinci dintre nepoţii Regelui Carl Gustaf.

Astfel, cei trei copii ai Prinţesei Madeleine şi cei doi ai Prinţului Carl Philip nu vor mai avea titluri regale.

„Majestatea Sa, Regele, a decis aceste schimbări în legătură cu Casa Regală. Scopul lor este de a stabili care membri ai familiei regale ar putea să îndeplinească funcțiile oficiale pe care le va avea un șef al statului. Tot Regele a decis să nu mai fie membri ai Casei Regale și copiii Prințului Carl Philip și ai soției sale, Prințesa Sofia, dar și cei ai Prințesei Madeleine și ai lui Christopher O’Neill,” este declaraţia oficială.

Prinţesa Madeleine a fost de acord cu decizia tatălui său, dezvăluind că schimbarea a fost planificată cu mult timp înainte. Ea şi soţul ei, Christopher O’Neill, îşi doresc ca Prințesa Adrienne, Prințul Nicolas și Prințesa Leonore să îşi croiască propriile vieţi, aşa cum vor dori.

 „Această schimbare a fost planificată de multă vreme. Chris și cu mine credem că este bine ca cei mici să aibă oportunitatea de a-și modela propriile vieți în calitate de indivizi în viitor.”

Casa regală a Suediei a publicat şi o fotografie oficială în care Regele Carl Gustaf apare împreună cu Prințesa Victoria şi Prințesa Estelle, moştenitoarele tronului.