RadiouriPlaylisturiPodcasturiPoptopsMagic TVMagic NewsMake Life MagicConcursuriA fost odatăEvenimenteEmisiuniRețeaContactIntră în cont

Magic News

“Cerul” - Povestea celei mai cunoscute melodii a trupei Proconsul

Proconsul cântă vineri seara la ONE!, cel mai mare festival al muzicii româneşti.

marți, 6 august 2019

Una dintre cele mai apreciate formaţii pop rock din România urcă pe scenă la Magic Sunsets, iar spectatorii prezenţi în Piaţa Ovidiu din Constanţa şi cei care vor urmări live transmisia vor asculta cele mai frumoase melodii ale trupei din cei 20 de ani de carieră.

Printre acestea şi “Cerul”, un cântec cu o poveste aparte lansat în anul 2000. Melodia este în top 15 cele mai frumoase cântece compuse vreodată în România şi este o dedicaţie plină de iubire pe care Bogdan Marin (Bodo) i-a făcuto mamei sale după ce a pierdut-o.  

„Am pierdut-o pe mama în 1989. Aveam doar 21 de ani atunci şi a fost un moment teribil, am fost dărâmat. Încet-încet, cu ajutor de Sus, am reuşit însă să trec cu bine peste asta, fara să păţesc alte rele, dar vă daţi seama că mama a rămas pentru totdeauna în inima şi în sufletul meu. Nu am să vă ascund şi am să vorbesc despre lucruri pe care nu le-am mai spus până acum. Piesa "Cerul" a fost făcută pentru mama mea, ei îi este dedicată. Am plâns de multe ori pe melodia asta şi încă o mai fac. Oamenii poate au impresia că sunt transpirat, dar, de fapt, mie îmi dau lacrimile. Îmi aduc aminte de ea, de felul în care zâmbea şi de cum mă privea. Nimeni nu o va putea înlocui niciodată în inima mea. Cu toate acestea ştiu că, de acolo, din Cer, ea este alături de mine şi îmi călăuzeşte paşii”, a declarat Bodo.

Proconsul a fost, este şi va rămâne o formaţie surprinzătoare. Muzicieni de excepţie, Proconsul cântă despre dragoste de 20 de ani şi încearcă să dezlege secretele feminine.  Ne-au spus tuturor că trăim într-o lume mult prea grăbită ce uită că teii înfloresc o singură dată pe an, aşa cum uită prima zăpadă şi ultima dragoste.

Vineri, 9 august, seara Magic Sunsets de la ONE! Festival va fi prezentată de Dan Gabor. Concertele încep la ora 20 şi au loc în Piaţa Ovidiu din Constanţa. Show-urile vor putea fi văzute LIVE pe postul Magic TV şi pe pagina de Facebook Magic FM.

ONE! Festival continuă sâmbătă şi duminică cu serile Kiss Energy şi Rock Nights.

Accesul la concerte este gratuit! O mare de oameni - o singură inimă, care bate pe același beat. ONE! - cel mai mare festival al muzicii românești!

Detalii despre program si artisti, găseşti pe https://onefestival.ro/

Make Life Magic

Mai mult
„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist
Make Life Magic

„După 40 de ani, corpul este mult mai sensibil la haos.” – Anda Postelnicescu, nutriționist

Magic People în 10 minute: de ce ne îngrășăm mai ușor după 40–45 de ani și cum ne schimbăm alimentația.

2 zile în urmă

Magic News

Mai mult
Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026
Magic News

Magia sărbătorilor revine la Sala Palatului: „Magic Christmas Show” confirmă ediția din 7 decembrie 2026

Povestea care transformă Crăciunul într-un zâmbet pentru cei care au cea mai mare nevoie continuă pe 7 decembrie, la Sala Palatului.

vineri, 25 septembrie 2026