Magic News

Ed Sheeran a cântat la Bucureşti în faţa a 50.000 de oameni. Ce surpriză le-a făcut fanilor la sfârşitul show-ului

Artistul britanic Ed Sheeran a cântat aseară pentru prima dată în România, la concertul de pe Arena Naţională asistând aproximativ 50.000 de fani din ţară, dar şi din străinătate.

Aceştia au avut parte de unul dintre cele mai frumoase concerte ale acestei veri, Ed Sheeran reuşind să-i captiveze doar cu vocea şi chitara sa. Concertul a început la ora 9 fix, iar prima piesă cântată de Ed a fost  "Castle on the Hill".

Fanii au cântat împreună cu artistul lor preferat piese precum „Thinking Out Loud“, „Perfect“ sau „Shape of My Heart“ şi au creat o atmosferă magica aprinzând lanternele de la telefoanele mobile, Ed Sheeran fiind impresionat că lumea ştie versurile cântecelor sale.

„Îmi doream de foarte, foarte mult timp să vin în Bucureşti. Sunt atât de fericit să fiu aici!“, a mărturisit artistul, care a dezvăluit că atunci când şi-a început cariera nu credea că va cânta în altă parte decât în ţara lui.

La finalul show-ului de la Bucureşti, Ed Sheeran le-a oferit fanilor un moment cu totul special.

În momentul bis-ului, cântăreţul a apărut pe scenă purtând tricoul Naţionalei de fotbal a României şi a fluturat un steag românesc. A fost o dedicaţie pe care le-a făcut-o fanilor, cărora le-a transmis ca va mai rămâne câteva zile în România.  

Cu 16 milioane de albume vândute în întreaga lume, Ed Sheeran are în palmares 4 premii Grammy, 5 BRIT Awards şi 6 premii Billboard.

În deschiderea concertului lui Ed Sheeran au urcat pe scenă suedeza Zara Larsson, care la 10 ani câştiga un concurs de talente în ţara sa, şi James Bay, cunoscut pentru melodia “Hold Back the River”.

Foto: Mihai Vasilescu