Magic News

Cum se simte Mick Jagger după ce a fost operat pe inimă

După ce trupa The Rolling Stones şi-a anulat turneul din America din cauza problemelor de sănatate ale lui Mick Jagger, artistul a fost supus unei operaţii pe inimă.

La scurt timp după intervenţie, legendarul solist şi-a asigurat fanii că se simte mult mai bine. “Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele de încurajare”, a scris rocker-ul în vârstă de 75 de ani pe Twitter.

“Mă simt mult mai bine acum şi sunt în convalescenţă. Mulţumesc, de asemenea, personalului medical pentru munca minunată.”, a mai spus artistul care ar fi fost operat la New York, informaţie neconfirmată până acum.

Nu se ştie încă natura intervenţiei, New York Post scriind ca este vorba despre montarea unui stent, în timp ce unii susţin că a fost vorba despre înlocuira unei valve cardiace, intervenţie care în trecut presupunea operarea extensivă pe cord deschis, însă acum este minim invazivă şi permite recuperarea într-un timp scurt, potrivit foxbusiness.com.

Trupa The Rolling Stones trebuia să susţină 17 concerte în America şi Canada în perioada 20 aprilie-29 iunie, însă turneul a fost anulat după ce medicii i-au spus lui Mick Jagger să nu plece în turneu, deoarece are nevoie de îngrijiri medicale.

Devastat de aceste ştiri, solistul şi-a anunţat fanii că nu îl vor vedea pe scenă, unde speră însă să revină cât de curând posibil.

Trupa The Rolling Stones a fost înfiinţată la Londra, în 1962 şi a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume, susţinând mii de concerte cu casa închisă. Formaţia a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.