Magic News

Designerul Karl Lagerfeld a murit

Celebrul designer Karl Lagerfeld, considerat “cel mai influent designer din ultimii 25 de ani, a încetat din viaţă, lăsând lumea modei mai săracă.

S-a născut la Hamburg, făra a se şti cu exactitate anul, creatorul amuzându-se să inducă în eroare pe toată lumea în această privinţă. Astfel, s-au avansat anii 1933, 1935, în timp ce Karl a susţinut iniţial că s-a născut în 1938, pentru ca ulterior să indice anul 1935.

În 1952, a părăsit Germania şi a ajuns la Paris, devenind ilustrator de modă. După ce a câştigat un concurs, a fost remarcat de Balmain, şi a ajuns asistentul acestuia.

În 1963 a venit la Casa Chloe, unde a rămas pâna în 1983, an în care a ajuns la Casa Chanel, iar de atunci numelor celor doi sunt inseparabile, Karl Lagerfeld ocupându-se de colecţiile Haute Couture, pret-a-porter şi de accesorii.

Venit pentru a da un suflu nou celebrei case pariziene de modă, Karl Lagerfel a creat pentru Chanel timp de 40 de ani, ducând mai departe moştenirea primită de la Coco Chanel, reinventând brand-ul.

Femei celebre i-au purtat hainele pe podiumurile de modă, devenind imaginea colecţiilor sale. Iar fashionistele din lumea întreagă i-au îmbrăcat creaţiile, printre care celebrul sacou din tweed, devenit emblema Chanel.