Magic News

Meghan Markle - Hărţuită de presă aşa cum s-a întâmplat cu Prinţesa Diana - “Istoria se repetă”

Meghan Markle este hărţuită de presă, exact aşa cum s-a întâmplat cu Prinţesa Diana, care a murit într-un accident de maşină la Paris, după ce automobilul în care se afla a fost urmărit de paparazzi pe motociclete.

Declaraţia îi aparţine actorului George Clooney, unul dintre prietenii Ducesei de Susse. Aceasta este însărcinată cu primul ei copil, care urmează să se nască în această primăvară, iar interesul ziarelor este enorm în ceea ce o priveşte.

“O urmăresc pe Meghan Markle peste tot, este vânată şi denigrată”, a declarat George Clooney revistei australiene WHO. “Este o femeie însărcinată în şapte luni şi este hărţuită şi vânată la fel ca Diana. Istoria se repetă”, a spus actorul. 

Acesta a dat exemplul scrisorii pe care Meghan i-a trimis-o tatălului ei şi pe care anumite publicaţii au ales să o dezvăluie. “Nu vă pot spune cât de frustrant este”, a afirmat Clooney. “Doar să vezi publicată o scrisoare de la fiică către tatăl ei, cred că este un lucru iresponsabil şi sunt surprins de asta”. 

De curând, câteva dintre prietene lui Meghan au declarat pentru revista People că sunt îngrijorate pentru Meghan şi bebeluşul ei după ce s-au spus atâtea minciuni şi neadevăruri despre ea.

La rândul lui, Prinţul Harry a încercat să o protejeze încă de la începutul relaţiei lor, transmiţând în 2016 o declaraţie prin care critica mass-media pentru că a intrat în viaţa privată a lui Meghan şi a supus-o unui "val de abuzuri şi hărţuiri".