Condamnat istoric, dar practicat sistemic, fenomenul infidelității afectează la nivel global 80% dintre adulți, în calitate de parteneri înșelați sau care au înșelat, de copii supraviețuitori ai unui cuplu marcat de infidelitate, de confidenți ai unui adult prins într-un triunghi amoros etc.
Statisticile variază semnificativ, între 30%-70% dintre adulții angajați într-o relație de cuplu declarând că au avut o experiență de infidelitate. Cum se explică o variație atât de mare statistic?
În primul rând, prin condiționările socio-culturale și de gen; istoria a operat cu dublul standard, prin care bărbații au fost încurajați să maximizeze orice experiență din jurul sexualității, în timp ce femeile, au fost condiționate să minimizeze/ ascundă această dimensiune a vieții lor. În realitate, evaluând experiențele clinice însă, diferențele dintre bărbați și femei sunt de doar 4-6 procente. În societatea contemporană, femeile au la dispoziție contexte cu opțiuni, au posibilitatea alegerii, au independență economică și foarte multă autonomie; ba mai mult, s-a diminuat stigmatul social din jurul infidelității, au dispărut măsurile punitive dictate de instituțiile religioase (de exemplu, excomunicarea), iar adulterul este reglementat flexibil și minimal (sau chiar deloc) la nivel legislativ.
Ce le sunt însă comune femeilor și la bărbaților afectați de infidelitate? Durerea, pierderea încrederii, sentimentul de trădare și tendința de a minți despre actul infidelității.
În al doilea rând, au existat evoluții și schimbări în conceptualizarea monogamiei. Dacă în trecut norma era de a avea un partener pe viață, astăzi vorbim de un partener pe relație... relație după relație. În plus, s-au înregistrat evoluții în integrarea sexualității în ecuația mariajului – dacă în trecut mariajul era debutul activității sexuale, astăzi mariajul reprezintă cel mai adesea încetarea activității sexuale cu alte persoane.
Nu în ultimul rând, variațiile se datorează și faptului că nu există o definiție a infidelității agreată universal. Ba mai mult, operăm în prezent cu definiții în constantă extindere; dacă pentru unele persoane, infidelitatea înseamnă actul sexual cu o persoană, alta decât partenerul oficial de cuplu, pentru altele include, fără a se limita la, consum de pornografie, chatting, masaj cu happy ending, cont activ pe o aplicație de dating deși ești într-o relație stabilă, comunicare cu fostul partener pe FB etc.
Singrele variabile stabile istoric în ecuația infidelității au fost secretul și rușinea.
Odată cu scăderea impactului instituțional asupra abordării infidelității (lege, Biserică) definirea acesteia revine fiecărui cuplu – singurul în măsură să decidă limitele comportamentale, atitudinale, emoționale, dincolo de care se poate vorbi de infidelitate.
Ce nu poate fi contestat este impactul infidelității asupra relației de cuplu. Asemănat cancerului, se spune despre actul infidelității că fie omoară fie ajută la renașterea și restructurarea totală a cuplului. Cercetătoare asiduă în domeniul terapiei de cuplu, Esther Perel afirmă că, “fiecare dintre noi va avea de-a lungul vieții 2-3 relații semnificative, iar dacă avem noroc cu adevărat, vor fi cu aceeași persoană. Ea este cea care a adus în discuție în premieră la nivel mondial, valența de oportunitate a infidelității, comparând-o cu un haos care se poate structura într-o ordine de nivel superior în cuplu, intuindu-i puterea de a aduce în comunicarea din cuplu conținuturi care poate nu au fost nicând explorate; nu în ultmul rând, identificând în frica de pierdere cel mai bun “chibrit” pentru dorință, Perel sesizează impactul infidelității pentru reactivarea relației sexuale în viața de cuplu.
