Magic News

Angelina Jolie a făcut o călătorie secretă în Coreea de Sud alături de Maddox şi Pax, fiii săi

În urmă cu puţin timp, Angelina Jolie, însoţită de Maddox şi de Pax, doi dintre copiii săi, a vizitat Coreea de Sud.

Se pare că actriţa a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit misiunea sa la Seul în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei pe lângă Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, dar să fie şi alături de Maddox, fiul său cel mare, care va termina liceul anul viitor şi va trebui să aleagă o facultate.

Potrivit revistei People, tânarul nu este atras de niciuna dintre universităţile americane de top şi vrea să studieze la o universitate din Coreea de Sud. Născut în Cambodgia şi adoptat de Angelina cu multi ani în urmă, Maddox a studiat limba coreeană în timpul şcolii şi este foarte atras de această parte de lume, el dorindu-şi să îşi continue studiile într-o universitate din Seul.

Acesta este motivul pentru care mama si fiul au vizitat mai multe campusuri universitare din Seul şi au încercat să afle cât mai multe informaţii pentru ca Maddox să facă în 2019 cea mai buna alegere pentru viitorul său.

Pax, fiul în vârstă de 14 ani al Angelinei, i-a însoţit în această călătorie şi nu ar fi exclus ca peste câţiva ani să îşi dorească şi el să sudieze în această ţară.

Peste mai puţin de o lună, Angelina Jolie şi Brad Pitt se vor afla în faţa unui judecator care va decide custodia celor 6 copii ai cuplului.