Magic News

Starurile îi aduc un ultim omagiu Arethei Franklin, “Regina muzicii soul”

“Regina muzicii soul”, asa cum a fost cunoscută Aretha Franklin a murit pe 16 august din cauza unui cancer de pancreas, însă numele şi vocea vor rămâne vii în amintirea starurilor şi a oamenilor obişnuiţi care deplâng acum moartea artistei.

Prietenii şi apropiaţii cântăreţei au scris mesaje emoţionante despre cea care le-a marcat carierele prin muzica sa aparte.

Elton John este unul dintre cei care a colaborat cu celebra artistă, cei doi lansând împreună “Through The Storm”, iar artistul a scris câteva rânduri:

“Dispariţia Arethei Franklin este o lovitură grea pentru cei care iubesc muzica adevărată: muzica din inimă, din suflet şi din biserică. Vocea sa era unică, iar ea a fost una dintre pianistele mele preferate. Am avut şansa să pot petrece timp cu ea şi să asist la ultima sa reprezentaţie. Era vizibil bolnavă si nu ştiam dacă va putea cânta. Dar Aretha a cântat şi a dat o reprezentaţie superbă. A cântat magnific, iar noi toţi am plâns. O priveam cântând pe cea mai mare artistă din toate timpurile. Am adorat-o şi i-am venerat talentul. Dumnezeu să o binecuvânteze. Condoleanţe familiei şi prietenilor. Eram născuţi în aceeaşi zi, şi asta era important pentru mine. Va lipsi lumii întregi, dar aceasta se va putea bucura de moştenirea remarcabilă lăsată. Regina a murit. Trăiască regina!”

John Legend a scris pe Instagram: “Marii artişti nu mor niciodată. Muzica este veşnică”.

"Să păstrăm toţi un moment de reculegere pentru a mulţumi vieţii fabuloase a Arethei Franklin, regina sufletelor noastre, care ne-a inspirat pe toţi timp de atâţia şi atâţia ani", a scris pe Twitter fostul star al Beatles-ilor, Paul McCartney. 

Diana Ross a scris că “se roagă pentru sufletul de aur minunat” al interpretei celebrelor piese “Respect” şi “I Say a Little Prayer”. 

“Ea nu merită doar RESPECTUL nostru, ci de asemenea recunoştinţa noastră eternă pentru că ne-a deschis ochii, urechile şi inimile. Odihneşte-te în pace pentru totdeauna, prietena mea!", a spus Hillary Clinton. 

Barack Obama, fostul preşedinte american i-a adus, de asemenea, un omagiu “divinei” Aretha Franklin, cea care cânta în 2009 la ceremonia lui de învestire.

“În vocea sa, puteam să ne citim istoria, în întregime şi în toate nuanţele sale: puterea noastră şi durerile noastre, latura noastră întunecată şi lumina noastră, căutarea ispăşirii noastre şi respectul câştigat cu greu. Timp de şase decenii, de fiecare dată când ea cânta, aveam toţi dreptul la o sclipire divină", au spus într-o declaraţie fostul preşedinte Barack Obama şi soţia sa, Michelle.

“Ea ne-a ajutat să fim mai conectaţi unii cu alţii, mai optimişti, mai umani", adaugă în mesajul lor soţii Obama. “Şi câteodată, ea ne-a ajutat să dansăm şi să uităm tot restul”, au mai declarat cei doi.