Actriţa Margot Kidder aflată în distribuţia celor 4 filme ale francizei “Superman” (1978-1987), în care a jucat alături de Christopher Reeve, a murit la vârsta de 69 de ani.
Ea a încetat din viaţă în somn, la locuninţa sa din Livingstone, statul Montana.
Născută în Canada, Margaret Ruth “Margot” Kidder a devenit celebră o dată cu distribuţia ei în rolul ziaristei Lois Lane în seria “Superman”.
Partenerul ei de ecran, actorul Christopher Reeve a murit în 2004. Margot Kidder a mai jucat în pelicula „The Great Waldo Pepper“, unde l-a avut ca partener pe Robert Redford şi în „Some Kind of Hero“, film în care a apărut alăuri de Richard Pryor.
De asemenea, ea a putut fi vazută şi în serialul de televiziune „Smallville“ (2004), consacrat tinereţii lui Superman.
Diagnsticată cu tulbrare bipolară, Margot a suferit de depresie în 1996 şi a încercat să sensibilizeze opinia publică în legătură cu sănătatea mintală.

















