Cu puţin timp înainte de a deveni mamă pentru prima dată, actriţa Eva Longoria, celebră pentru rolul său din “Neveste disperate” a primit o stea pe Walk of Fame.
Eva Longoria a vorbit despre faptul că recunoaşterea meritelor minorităţilor este un lucru extrem de important. “De fiecare data când o persoană latino are o stea pe Walk of Fame înseamnă o nouă victorie a comunităţii”, a declarat actriţa în vârstă de 43 de ani.
Cu o carieră de 20 de ani, Eva Longoria a mai spus că se simte în continuare o fată din Corpus Christi (Texas) cu visuri mari.
“Ca femeie şi ca hispanică, reprezint multe comunităţi şi vreau să vă spun că aceasta nu este steaua mea, este steaua noastră.”
Născută în Texas, într-o familie modestă, Eva Longoria are origini mexicane şi este considerată una dintre actriţele latino cele mai cunoscute.
Îmbrăcată într-o rochie neagră, din dantelă, care i-a scos în evidenţă sarcina avansată, Eva Longoria l-a avut alături pe soţul ei, Jose Antonio Baston, dar şi pe Ricky Martin, Victoria Beckham sau Melanie Griffith.



















