Muzicianul şi compozitorul american Neil Diamond nu va mai susţine turnee, interpretul celebrei melodii “Sweet Caroline” anunţând că suferă de Parkinson.
Neil Diamond, în vârstă de 77 de ani, avea prevăzut un turneu în Australia şi Noua Zeelanda în luna martie, cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră.
“Cu multă reticenţă şi dezamăgire vă anunţ că nu voi mai susţine turnee. A fost atât de onorant să îmi prezint spectacolele în faţa publicului timp de 50 de ani”, a spus acesta.
În cadrul turneului susţinut cu ocazia a 50 de ani de carieră, Neil Diamond a a avut 55 de concerte în America de Nord şi în Europa. În comunicatul de presă dat publicităţii, Diamond şi-a exprimat intenţia să rămână activ mult timp, scriind, înregistrând şi implicându-se şi în alte proiecte.
Neil Diamond şi-a abandonat studiile de la New York University pentru a compune, iar visul i s-a împlinit. Astfel, muzicianul a compus piese pentru mulţi artişti, printre care şi Elvis Presley, numele lui fiind, de asemenea, legat de celebra piesa “I’m Believer” a celor de la The Monkees.
Neil Diamond va fi celebrat la Gala Grammy de anul acesta unde va primi premiul pentru întreaga carieră.














