Shakira traversează o perioadă destul de dificilă după ce şi-a anulat concertele din perioada următoare din cauza problemelor de sănătate.
De parcă nu era suficientă această neplăcere, artista a mai primit o lovitură, fiscul spaniol acuzând-o de fraudă fiscală, după ce a descoperit o serie de nereguli care au avut loc în perioada 2011-2014.
Paguba este estimată la câteva zeci de milioane de dolari, iar artista ar putea ajunge în faţa justiţiei. Fiscul spaniol i-a cerut Parchetului să-i intenteze în acest sens un proces artistei columbiene.
Aceasta ar fi trebuit să declare cea mai mare parte a veniturlor obţinute din turneele mondiale, pentru că a fost rezident spaniol în acea perioadă.
“Este vorba despre o diferenţa de criterii, nu de evaziune fiscală”, au spus apropiaţii artistei, aceştia susţinând că Shakira vrea să reglementeze această “dispută tehnică”.
Parchetul este cel care trebuie să ia o hotărâre, în condiţiile în care pentru accest gen de infracţiune pedeapsa este de 2 ani de închisoare.














