Actorul spaniol Antonio Banderas, pasionat de motociclete, a devenit proprietarul unei echipe de motociclism-viteza, "Jack&Jones", care va concura in acest sezon la categoria Moto2 (600 cmc, 4 timpi), inlocuitoarea clasei 250 cmc.
Actorul, in varsta de 49 ani, care si-a prezentat echipa luni la Madrid, i-a angajat ca piloti pe compatriotul sau Joan Olive si pe americanul Kenny Noyes.
"Am fost mereu un fan al motocicletelor si, atunci cand s-a ivit ocazia, n-am ezitat nicio secunda", a declarat Banderas cu aceasta ocazie.
Noua editie a Campionatului Mondial de motociclism viteza va debuta pe 11 aprilie, cu Marele Premiu al Qatarului.
sursa: Agerpres














