Viața din ruinele Donețkului

Atmosfera s-a încins din nou în estul Ucrainei: armistițiul a căzut și un lider pro-separatist rus a jurat să strângă o sută de mii de trupe ca să lupte cu guvernul din Kiev.

Atmosfera s-a încins din nou în estul Ucrainei: armistițiul a căzut și un lider pro-separatist rus a jurat să strângă o sută de mii de trupe ca să lupte cu guvernul din Kiev. Între timp, civilii se află în pericol să fie striviți de cele două părți – o privire a VICE News asupra condițiilor „așa-zisei Republici Populare a Donețkului și Luhansk" nu a găsit nimic bun de raportat.

„Trecerea de la zonele din Ucraina controlate de guvern la cele aflate sub stăpânire rebelă e un proces care poate dura zile întregi," a scris Harriet Salem săptămâna trecută. „Cu o rundă nouă de lupte care au apărut de-a lungul frontierei, drumurile sunt adesea închise ore întregi; la începutul acestei luni un autobuz public a fost lovit de o rachetă într-o stație din Volnovakha, omorând 12 persoane care se aflau în el."

Astfel de incidente au devenit o rutină pentru mulți rezidenți ai Donețkului, unde rebelii s-au tot ciocnit cu armata guvernului de luni de zile. Fotograful Magnum Larry Toweel, un canadian care a acoperit conflictul din Nicaragua până în Israel, a fost acolo în noiembrie și decembrie, ca să documenteze modul în care oamenii normali fac față războiului, suferinței și distrugerilor pe care le aduce cu sine.

Urmărește VICE pe Facebook.