Dennis Mackrel (dirijorul Count Basie Orchestra): Count Basie a fost ca un bunic pentru mine

Liana Stanciu și Raul Brebu l-au avut marți dimineață invitat în studioul Magic FM pe Dennis Mackrel, dirijorul celebrului big band Count Basie Orchestra, care va concerta în această seară în premieră la Sala Palatului.

Liana Stanciu și Raul Brebu l-au avut marți dimineață invitat în studioul Magic FM pe Dennis Mackrel, dirijorul celebrului big band Count Basie Orchestra, care va concerta în această seară în premieră la Sala Palatului.

 

„Formația există de aproape 80 de ani, timp în care a primit 17 premii Grammy. Domnul Basie a fost cel care a primit primul Grammy”, a spus Dennis Mackrel. Invitatul a oferit, în direct, unei ascultătoare Magic FM două bilete la concertul de la Sala Palatului.

 

„Pe scenă, în această seară, vor fi 19 persoane. Avem 17 muzicieni și vom avea și un solist vocal care va cânta cu noi. Va fi o seară minunată, pentru că nu avem ocazia să venim prea des aici. Vom putea fi împreună cu toți oamenii minunați care vor veni. Suntem foarte fericiți, suntem emoționați și toată lumea se va simți extraordinar”, a declarat dirijorul.

 

„Scopul muzicii noastre este să-i apropie pe oameni”, a mai afirmat acesta.

 

„Pentru mine, Count Basie a fost ca un bunic. Când m-am alăturat grupului eram foart tânăr, avem 20 de ani. Pentru toți ceilalți era probabil unul dintre cei mai de treabă și mai calmi oameni din lume. Când dirija, pur și simplu mișca mâna și întreaga orchestră prindea viață. Ca muzician, era minunat, dar era și foarte relaxat”, a povestit Mackrel.

 

Count Basie Orchestra a fost înființată în 1935 de către William Count Basie, în Kansas City. De-a lungul anilor, The Count Basie Orchestra a castigat 17 premii Grammy, mai multe decât orice alt big band din istorie.