Actorul francez Gerard Depardieu a întregistrat o melodie cu Gulnara Karimova, fiica cea mare a preşedintelui uzbec Islam Karimov, cunoscută şi cu numele de scenă Googoosha. Piesa a fost difuzată prima oară miercuri la radio.
În cântecul intitulat 'Nebo moltchit' (Cerul tace), postat online pe site-ul Gulnarei Karimova, actorul citeşte în franceză poeme scrise de fata preşedintelui. 'Iartă-mă, iartă-mă pentru tot ce nu ţi-am putut spune...', spune Depardieu la începutul cântecului de dragoste.
Duetul a fost înregistrat săptămâna trecută la Taşkent, unde Depardieu s-a aflat pentru a discuta despre rolul pe care urmează să îl interpreteze într-un serial uzbec despre originile mătăsii din Asia centrală, în secolele al V-lea şi al VI-lea. Gulnara Karimova este unul dintre scenarişti, iar Gerard Depardieu ar urma să joace rolul unui împărat bizantin.
Gulnara Karimova este o figură publică în Uzbekistan. Licenţiată a Universităţii americane Harvard, este reprezentant permanent al ţării sale la Naţiunile Unite şi conduce proiecte caritabile şi culturale. În acest an a lansat o linie de cosmetice, fiind în acelaşi timp creatoare de bijuterii şi modă.
Tatăl ei, Islam Karimov, la putere din 1989, a fost ales pentru un nou mandat de şapte ani în decembrie 2007, fiind extrem de criticat de Occident pentru nerespectarea drepturilor omului.
sursa: Agerpres














