Actorul francez Gerard Depardieu a fost joi victima unui uşor accident de scuter la Paris, după care poliţia a constatat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, au anunţat surse apropiate anchetei.
Actorul nu s-a rănit şi nu a implicat în accident un alt vehicul, potrivit aceleiaşi surse. În Franţa este interzisă conducerea unui vehicul cu un nivel de alcoolemie peste 0,5 g alcool/litru de sânge, iar actorul avea 1,8.
În luna august, Depardieu a avut o altercaţie cu un conducător auto în centrul Parisului, care a depus plângere împotriva actorului. Depardieu, care a recunoscut că l-a lovit pe şofer de pe scuter, a spus că s-a temut că se va dezechilibra din cauza felului în care conducea automobilistul. A depus şi el plângere după câteva zile pentru conducere periculoasă.
sursa: Agerpres














