Paul McCartney participă la înregistrarea unui single caritabil

Paul McCartney participă la înregistrarea unui single ale cărui vânzări vor sprijini familiile suporterilor formaţiei Liverpool, morţi în dezastrul de pe stadionul din Hillsborough (Sheffield) din 1989.

Paul McCartney participă la înregistrarea unui single ale cărui vânzări vor sprijini familiile suporterilor formaţiei Liverpool, morţi în dezastrul de pe stadionul din Hillsborough (Sheffield) din 1989. Atunci au murit 96 de suporteri ai formaţiei din Liverpool şi alţi 766 au fost răniţi, după ce după ce forţele de ordine au permis intrarea pe stadion, în sectorul rezervat 'cormoranilor', a mai multor fani decât capacitatea arenei.

 

Fostul membru al grupului Beatles, născut la Liverpool acum 70 de ani, reinterpretează piesa ' He Ain't Heavy, He's My Brother', cântată în 1969 de The Hollies şi care va fi lansată pe 17 decembrie. Paul McCartney s-a alăturat în acest proiect altor vedete, printre care Robbie Williams, fosta Spice Girl Mel C şi Gerry Marsden, reuniţi sub numele de 'The Justice Collective'.

 

Înregistrarea, care ar putea fi numărul unu de Crăciun, a fost prezentată în premieră la Liverpool, în faţa familiilor victimelor dezastrului.

 

sursa: Agerpres