Celebru pentru rolurile sale din filme, dar şi pentru pasiunea sa pentru muzica rock, şi în special pentru chitara electrică, Johnny Depp s-a lăsat 'recrutat' în formaţia pop One Direction , alături de care a cântat în studioul său particular, pentru că fiica sa, Lily-Rose este o admiratoare înfocată a acestei trupe.
Actorul i-a contactat pe membrii grupului în timp ce aceştia se aflau la Los Angeles, şi i-a invitat la el acasă pentru a se întâlni cu fiica sa. Tinerii membri ai formaţiei au fost încântaţi de această oportunitate, mai ales că au avut şansa să vadă studioul muzical propriu al actorului şi chiar să cânte alături de acesta.
'Johnny a aflat că One Direction sunt în oraş şi, după ce a dat câteva telefoane, aceştia au venit la studioul lui. El şi-a scos pianul şi le-a dat băieţilor câteva chitare, şi apoi au cântat puţin împreună. Lily-Rose s-a uitat la ei, împreună cu nişte prieteni, toţi cu obrajii roşii de emoţie', conform unei surse apropiate.
sursa: Agerpres














