Trupa AC/DC a sustinut un concert de neuitat la Bucuresti

Trupa australiana si-a inceput show-ul cu piesa 'Rock N' Roll Train'

Peste 60.000 de oameni au asitat la concertul pe care trupa australiana AC/DC l-a sustinut duminica seara in Piata Constitutiei din Bucuresti incepand cu ora 21.00.

 

Printre piesele care au rasunat in Piata Constitutiei se numara 'Back in Black', 'Big Jack', 'Thunderstruck', 'Black Ice', 'You Shook Me All Night Long', 'Let There Be Rock', 'Highway to Hell' si 'For Those About to Rock (We Salute You)'. 

 

Trupa americana Down si Iris, ''nationala de rock a Romaniei'', au deschis show-ul AC/DC. 

 

Australienii de la AC/DC au ajuns, duminica seara, in jurul orei 19,00, la Bucuresti, cu o aeronava care a aterizat pe Aeroportul Baneasa. 

 

Trupa australiana AC/DC, infiintata in Sydney, in 1973, de catre fratii Angus si Malcolm Young, au adus in Bucuresti show-ul 'Black Ice", care promoveaza cel de-al 15-lea material de studio, lansat in octombrie 2008. 

 

Turneul, primul dupa 'Stiff Upper Lip", sustinut de AC/DC in 2000-2001, a avut zeci de concerte sold out in intreaga lume. Pana in prezent, turneul a avut incasari de cel putin 135,3 milioane de dolari, potrivit Billboard Boxscore.

 

sursa: Agerpres