Festivalul de la Cannes: „Concurenţa nu este acerbă, dar românii sunt!”

Un Certain Regard, cea mai titrata sectiune

La a 63-a ediÅ£ie a Festivalului de la Cannes este clar că, deÅŸi concurenÅ£a debordează de stil ÅŸi atractivitate, acÅ£iunea în acest an - chiar mai mult decât în trecut - trebuie căutată în secÅ£iunea cu nume intraductibil, 'Un Certain Regard', este de părere revista new-yorkeză Village Voice.

 

Unele dintre bijuteriile din 'Regard' sunt reprezentate de cele două filme româneÅŸti, ''MarÅ£i, după Crăciun'', al lui Radu Muntean, ÅŸi ''Aurora'', al lui Cristi Puiu. Noul cinema românesc - unii ar ezita să-l numească 'noul val', deoarece multe dintre premisele sale estetice trimit la neorealismul italian ÅŸi succesorii acestuia - este construit pe cadre lungi, timp real, ÅŸi primatul actorilor. Lăsând virtuozitatea tehnică deoparte, triumful unor filme ca ''Moartea domnului Lăzărescu'', ''4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile'' ÅŸi ''PoliÅ£ist, adjectiv'' s-a datorat aplicării unor mecanisme care creează un nou tip de tensiune narativă. 

 

''MarÅ£i, după Crăciun'' - un film despre un bărbat care este interesant numai în dorinÅ£a lui de a-ÅŸi părăsi soÅ£ia ÅŸi copilul pentru o femeie mai tânără - este o succesiune de scene în care, aproape întotdeauna trăind o minciună, eroul interacÅ£ionează îndelung cu fiecare dintre femei pe rând. Punctul de cotitură al filmului îi aduce pe toÅ£i trei împreună - în cabinetul unui dentist, unde copilul are nevoie de un aparat dentar -, cu un membru al triunghiului încă orb în faÅ£a existenÅ£ei acestuia. Această secvenţă este depăşită de cadrul ulterior de 10 minute, în care soÅ£ul aruncă bomba asupra soÅ£iei sale ÅŸi adevărul iese la iveală, tocmai la timp pentru Crăciun. Dacă filmul ar fi fost în competiÅ£ia oficială, juriul ar fi trebuit să-i acorde Mirelei OpriÅŸor premiul pentru ''Cea mai bună actriţă''.

 

Dacă ''MarÅ£i, după Crăciun'' sintetizează câÅŸtigurile filmelor româneÅŸti anterioare, impregnând o poveste obiÅŸnuită cu o tensiune dramatică extraordinară, ''Aurora'' trimite stilul românesc într-un teritoriu nou. Un test pentru admiratorii de acum consacratului film al lui Cristi Puiu ''Moartea domnului Lăzărescu'' - descoperit în urmă cu cinci ani în 'Regard' -, ''Aurora'' este misterul unei crime în care identitatea criminalului este cunoscută, dar motivele lui sunt enigmatice. Béla Tarr a făcut ceva similar cu adaptarea sa epică ÅŸi opacă după Georges Simenon, ''The Man From London'', dar stilul observaÅ£ionist al lui Puiu nu oferă aceeaÅŸi plăcere vizuală ca hiperrealismul somptuos al lui Tarr. Aici, filmul este o căutare continuă a sensului cu spectatorul Å£inut sub presiunea constantă de a-ÅŸi bate capul privind ''ce naiba se întâmplă''.

 

Premisa filmului merge spre absurd, deÅŸi doar ocazional (ÅŸi în mod neaÅŸteptat) e plină de umor. În prima oră a filmului Aurora, un tip cu aspect deÅŸirat ÅŸi nefericit bântuie pe la periferia BucureÅŸtiului, dând telefoane criptice, spionând copii, obÅ£inând un medicament de la o femeie care pare să fie prietena lui, traversând ÅŸi retraversând calea ferată ÅŸi deplasându-ÅŸi lucrurile din apartamentul mamei sale în unul despre care pretinde că îl renovează (ÅŸi viceversa). CompoziÅ£iile sunt în mod tipic sau lipsite de lumina adecvată sau obstrucÅ£ionate. Cadrul caracteristic al filmului este acÅ£iunea zărită prin (sau ascunsă de către) o uşă pe jumătate deschisă.

 

Brusc, acest tip tulburat, clandestin, cumpără un pistol. Oare am privit un nebun, un asasin, un Travis Bickle român /Travis Bickle - De Niro - din Taxi Driver/? Că Puiu rămâne ferm în afara protagonistului său este cu atât mai fascinant cu cât joacă el însuÅŸi rolul. Procesele de gândire ale protagonistului sunt imposibil de cunoscut, deÅŸi este posibil să simÅ£i sentimentele lui. Alternativ agitat sau apatic el este gol, dar atent, ÅŸi pare tot mai periculos chiar ÅŸi când propria stare de spirit a spectatorului trece de la frustrarea dezorientată la anxietate intensă. Faptul că diferitele crime din Aurora nu sunt niciodată explicate până când asasinul nu se predă poliÅ£iei ÅŸi, în condiÅ£iile în care care informaÅ£ia este acoperită ca de o ceaţă de inerÅ£ia birocratică ÅŸi pălăvrăgeala poliÅ£iei, nu complet, înseamnă că ar trebui să vezi acest film de trei ore de două ori dacă vrei să-l înÅ£elegi - sau nu. 

 

La o vizionare unică, ''Aurora'' pare un experiment impresionant de ambiţios - un lucru de care concurenţa duce lipsă, conchide analiza filmului.

 

Sursa: Agerpres