Arnold Schwarzenegger va realiza un documentar despre viaţa sa

Arnold Schwarzenegger a sosit în ţara sa natală, Austria, unde participă începând de miercuri la realizarea unui documentar despre viaţa sa, produs de postul american CBS.

Arnold Schwarzenegger a sosit în ţara sa natală, Austria, unde participă începând de miercuri la realizarea unui documentar despre viaţa sa, produs de postul american CBS.

 

Documentarul va fi turnat în casa natală a actorului, situată în localitatea Thal din sudul Austriei, dar şi în zona lacului Thal din apropiere şi la cinematograful din oraşul Graz, unde actorul a vizionat primele pelicule de la Hollywood. Este posibil ca în documentar să fie incluse şi alte locaţii din Graz, precum cunoscutul restaurant Schlossbergrestaurant, cafeneaua Kaiserfeld sau castelul St. Veiter Schlössl.

 

Fostul guvernator al statului american California a fost marţi la Graz, unde a sărbătorit împreună cu un grup de prieteni recenta împlinire a vârstei de 65 de ani.

 

Producătorii au precizat că nu doresc să fie 'deranjaţi' în timpul activităţii. Documentarul va fi difuzat la cunoscuta emisiune '60 de minute' a postului CBS pe data de 30 septembrie, cu două zile înaintea lansării unei autobiografii a actorului, fost campion la culturism, ce va publicată în SUA sub titlul 'Total Recall'.

 

sursa: Agerpres