Whitney Elizabeth Houston s-a nascut in Newark, pe 9 august 1963, intr-o familie plina de voci frumoase (iata doar 2 exemple: mama ei - Cissy Houston - o cantareata de gospel/R&B, si verisoara ei – celebra Dionne Warwick).
La varsta de 11 ani, Whitney facea parte din corul de copii al bisericii la care mergea familia ei; in adolescenta o insotea pe mama ei in concerte; canta ca backing vocals pentru Lou Rawls si Chaka Khan.
De la debutul sau din 1985, Whitney Houston a vandut peste 170 de milioane de discuri in intreaga lume, a fost prima artista care a avut sapte hituri consecutive ce au ocupat prima pozitie in topuri, iar piesa cover dupa Dolly Parton - "I Will Always Love You" - a devenit unul dintre cele mai mari hituri din istoria muzicii.
Whitney Houston a intrat in Cartea Recordurilor drept “cea mai premiata artista din istorie” - cu peste 400 trofee obtinute (dintre care amintim doar 6 premii Grammy, 2 Emmy-uri si 16 Billboard-uri ).
In 2009, Whitney Houston a lansat primul album de studio dupa o pauza de sapte ani - "I Look To You" - album care a intrat in topul U.S. Billboard 200 pe locul intai. De asemenea, reprezentantii casei de discuri a artistei au anuntat ca albumul a debutat pe locul intai si in Canada, Germania, Italia si Elvetia. Lansarea acestui material discografic a readus-o pe Whitney Houston pentru o vreme in lumina reflectoarelor dupa o lunga perioada în care s-a confruntat cu grave probleme personale si profesionale.
Din pacate, Whitney Houston a incetat din viata pe 11 februarie 2012. La Premiile Grammy 2012 i-au fost aduse numeroase omagii, iar Jennifer Hudson a cantat „I Will Always Love You” in memoria sa.
Asculta VINERI la Magic FM cele mai frumoase cantece si povestea lui WHITNEY HOUSTON.
Vineri - 3 august 2012 – Ziua WHITNEY HOUSTON la Magic FM.














