Bobby Brown s-a recăsătorit

Cântăreţul american Bobby Brown s-a recăsătorit în Hawaii, la patru luni după decesul fostei sale soţii Whitney Houston.

 

Cântăreţul american Bobby Brown s-a recăsătorit în Hawaii, la patru luni după decesul fostei sale soţii Whitney Houston.

 

Fotografii cu Bobby Brown, noua lui soţie, Alicia Etheridge, care îi este şi manager, şi invitaţii la petrecerea de nuntă au fost postate pe Instagram de fiul adolescent al cântăreţului, Bobby Jr.

 

Publicaţia afirmă că perechea s-a căsătorit luni, la o zi după ce Brown a susţinut un concert în Honolulu.

 

Cei doi au împreună un fiu şi s-au logodit pe scenă în 2010, după trei ani de la divorţul lui Brown de Whitney Houston.

 

Bobby Brown şi Whitney Houston au fost căsătoriţi 15 ani, perioadă în care vedeta din 'The Bodyguard' a devenit dependentă de droguri. Într-un interviu din aprilie, fostul ei soţ a respins acuzaţiile că el ar fi împins-o pe Houston spre droguri sau că ar fi jucat vreun rol în moartea ei.

 

Bobby Brown are cinci copii, unul cu Whitney Houston, trei din relaţii anterioare şi unul cu Alicia Etheridge.

 

sursa: Agerpres