Actriţa Denise Richards a confirmat faptul că povestea ei de dragoste alături de rockerul Richie Sambora, chitaristul formaţiei Bon Jovi, s-a încheiat, însă a precizat că vor rămâne 'prieteni buni pentru totdeauna'.
Fosta 'fată Bond' a avut o relaţie de un an cu Sambora în 2006, relaţie ce a fost reluată în 2011. Însă nici de această dată relaţia nu a mers, iar presa tabloidă a început să publice speculaţii cu privire la iminenta despărţire a celor doi, după o certă produsă săptămâna trecută, înainte ca Denise şi Richie să participe la gala premiilor CMT din Nashville.
În cursul zilei de marţi, Denise Richards a explicat situaţia. 'Nu mai suntem împreună, însă aşa cum foarte mulţi au putut observa, eu rămân prietenă cu foştii mei iubiţi... cu toţi foştii mei iubiţi'.
Denise Richards a rămas prietenă şi cu fostul său soţ, actorul Charlie Sheen, alături de care are două fete.
sursa: Agerpres














