Chitaristul grupului Hole, Eric Erlandson, a dezvăluit faptul că liderul formaţiei Nirvana, Kurt Cobain, ar fi înregistrat noi piese solo înainte să se sinucidă.
Lumea muzicală a comemorat pe 6 aprilie 18 ani de la moartea lui Kurt Cobain, liderul grupului rock Nirvana. Fanii lui s-au bucurat fără îndoială aflând că ar exista piese inedite ale rockerului, necunoscute până acum.
Eric Erlandson, fost chitarist al grupului Hole (al cărui lider este Courtney Love, văduva lui Kurt Cobain), a scris o culegere de poeme, intitulată 'Letters to Kurt' şi dedicată cântăreţului de la Nirvana. În cadrul promovării cărţii, el a spus că artistul lucra la un album solo cu puţin înainte să se sinucidă, în 1994: 'Mergea într-o direcţie foarte modernă. Eram foarte încântat de ceea ce cânta solo.'
Erlandson adaugă că a fost impresionat de piesele compuse de Cobain: 'Mi-au plăcut foarte mult piesele la care lucra şi chiar mi-a cântat câteva. Cred că fanilor le-ar face mare plăcere să le asculte.'
În acelaşi interviu, chitaristul confirmă faptul că printre piese figurează şi o reluare, dar nu spune despre ce cântec este vorba: 'Nu am piesele şi nu eu trebuie să dezvălui acest lucru. Sper că fanii vor putea asculta melodia pentru că este foarte emoţionantă.'
sursa: Agerpres














