Celebra trupă disco din anii '70 Boney M, care va susţine un concert sâmbătă la Seul, în Coreea de Sud, a anunţat că doreşte să-i susţină pe nord-coreenii care au fugit în China şi care sunt în pericol de extrădare.
O parte din încasările realizate cu acest concert vor fi donate unor organizaţii care îi apără pe fugarii nord-coreeni, precizează Howard Kim, managerul companiei care organizează acest concert.
Membrii Boney M consideră că problema repatrierilor forţate ale fugarilor nord-coreeni este reflectată în mesajul de libertate pe care-l promovează prin muzica lor şi vor susţine marţi o conferinţă de presă la Seul prin care vor solicita autorităţilor de la Beijing să nu-i extrădeze pe nord-coreenii care s-au refugiat în China.
Odată repatriaţi, refugiaţii nord-coreeni riscă pedepse grele cu închisoare şi chiar să fie executaţi, conform unui oficial sud-coreean.
De asemenea, trupa Boney M urmează să viziteze ambasada Chinei de la Seul în cursul zilei de miercuri, ocazie cu care îşi va reitera sprijinul pentru fugarii reţinuţi de autorităţile chineze.
sursa: Agerpres














