În timp ce multe staruri au ales să vorbească deschis despre lupta lor cu cancerul, Kathy Bates a preferat să facă faţă bolii în deplină discreţie. Actriţa cu zeci de filme la activ şi câştigătoare în 1991 a unui premiu Oscar la categoria cea mai bună actriţă pentru filmul 'Misery' s-a hotărât să se confeseze şi să spună care au fost motivele tăcerii sale.
Kathy Bates a fost diagnosticată în 2003 cu cancer ovarian. Invitată la emisiunea lui Anderson Cooper de pe CNN, actriţa a spus că a preferat să nu povestească despre lupta ei cu boala în principal din cauza proiectelor ei artistice. 'Atunci semnasem pentru un film, Little Black Book, cu Brittany Murphy, de care-mi este foarte dor', a mărturisit Kathy Bates. 'A trebuit să mă întorc la lucru imediat', a adăugat ea.
Dar şi alte motive, mai personale, au făcut-o să nu vorbească despre boala de care suferea. 'Nimeni nu ştie cu adevărat prin ce treci în afară de altcineva cu cancer. Chiar dacă familia îţi este alături, ajunsesem să-mi doresc să merg singură la chimioterapie şi să înfrunt situaţia numai eu', spune ea.
Actriţa mărturiseşte că, dacă ar fi să mai treacă din nou prin acea experienţă, ar vorbi mai mult despre ea. 'Îi admir pe cei care au ales să fie deschişi, ca Melissa Etheridge, şi femeile pe care le văd ieşind în lume fără perucă', adaugă ea. 'Cred că data viitoare aş fi mai curajoasă', încheie actriţa de 64 de ani.
sursa: Agerpres














