Artistul american John Mayer si-a anulat turneul european din cauza unei boli si nu va concerta, asa cum era prevazut, pe 4 iunie, la Festivalul 'Rock in Rio' din Madrid, acolo unde isi vor face insa aparitia Pereza, Bon Jovi si Paul van Dyck.
Organizatorii 'Rock in Rio' au anuntat ca Mayer - cantaret, compozitor si chitarist castigator al mai multor premii Grammy - va fi inlocuit de formatia Macaco din Barcelona, condusa de Daniel 'Mono Loco' Carbonell.
Pe pagina oficiala de internet a lui de Mayer (nascut in Connecticut, in 1977), se precizeaza ca - dupa prestatia sa din 30 mai din Copenhaga, unde biletele au fost epuizate - artistul a trebuit sa-si anuleze cel de-al doilea show, din ziua urmatoare, din cauza unei boli neprecizate.
'Din pacate', se arata pe pagina sa web, starea de indispozitie a artistului a dus la suspendarea concertelor din Europa, prevazute sa aiba loc in aceasta saptamana, respectiv a concertelor din Amsterdam, Madrid si Manchester.
'Mayer s-a intors in locuinta sa din Statele Unite si se asteapta recuperarea sa sub supraveghere medicala', precizeaza pagina de internet a muzicianului.
sursa: Agerpres














