Russell Simmons a primit titlul de persoana anului din partea PETA

Veteranul rapper Russell Simmons a primit titlul de persoana anului din partea organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA).

 

Veteranul rapper Russell Simmons a primit titlul de persoana anului din partea organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA).

 

Deţinătorul titlului de anul trecut era fostul preşedinte american Bill Clinton.

 

'În ultimii zece ani co-fondatorul Def Jam Russell Simmons a ajuns la concluzia că bogaţia constă în mai mult decât numărul dolarilor. Simmons a fost inspirat de principiul ahimsa din yoga (să nu faci rău) şi a respins industria cărnii', conform comunicatului dat publicităţii de PETA.

 

'De atunci, Simmons şi-a dedicat cariera, ce transcede domenii precum muzica, moda şi televiziunea, şi îi aduce venituri nete anuale de peste 300 de milioane de dolari, promovării păcii şi respectului pentru toate formele de viaţă, indiferent de rasă, specie, gen sau religie. Acest spirit al respectului pentru toţi şi toate i-a adus titlul de PETA's Person of the Year 2011', conform comunicatului.

 

'Abuzul oribil al animalelor reprezintă cel mai mare dezastru karmic din istoria umanităţii. Activitatea depusă de PETA pentru a lupta împotriva acestei catastrofe este extraordinară', a declarat Simmons în răspuns la titlul primit din partea PETA.

 

sursa: Agerpres