O copilărie dificilă își poate pune amprenta asupra tuturor aspectelor vieții noastre, inclusiv asupra felului în care muncim. Experiențele traumatice din primii ani de viață pot influența sănătatea fizică și emoțională, dar și modul în care răspundem la lumea din jur. Iar uneori, fără să ne dăm seama, ele continuă să modeleze cine devenim ca adulți, fie că le transformăm în frâne care ne țin pe loc sau în motoare care ne împing înainte.
Mandy Tang, coach de carieră, explică faptul că o copilărie marcată de dificultăți poate amplifica rănile profesionale pe care le trăim mai târziu – fie că vorbim despre bullying la locul de muncă, conflicte cu colegii sau pierderea unui job. Într-un videoclip publicat pe TikTok, Tang vorbește despre felul în care suferința din copilărie creează „tipare pe care le repetăm conștient și inconștient de-a lungul vieții”, tipare pe care le putem recunoaște și la locul de muncă în noi înșine sau în comportamentul colegilor noștri. Mandy Tang scoate în evidență 3 dintre ele și explică de ce este posibil să fie consecințele pe termen lung ale unei copilării dificile.
1. Colegul care se simte „ca acasă” în mijlocul haosului
Primul exemplu oferit de Mandy Tang este cel al persoanelor crescute de un părinte narcisic. În astfel de familii, copilul este adesea nevoit să se adapteze permanent nevoilor emoționale ale adultului și să navigheze într-un mediu imprevizibil sau tensionat.
De multe ori, acel copil devine persoana „de încredere” din familie – cel care repară, organizează, calmează spiritele și încearcă să dea sens dezordinii din jur.
Mai târziu, acest mecanism se transferă în viața profesională. Fără să își dea seama, persoana ajunge să asocieze siguranța cu haosul, nu cu liniștea. Poate munci excesiv, face sacrificii constante pentru echipă sau acceptă joburi care îi afectează echilibrul și sănătatea psihică, tocmai pentru că acele contexte îi par familiare.
„Ai devenit acea persoană ca reacție, ca mecanism de adaptare la mediul în care ai crescut”, explică Mandy Tang. Problema este că un mecanism care te-a ajutat să supraviețuiești în copilărie, când nu aveai de ales și depindeai total de adulții din jurul tău, poate continua să îți facă rău mult timp după aceea.
2. Colegul care se simte confortabil în medii toxice
„Tindem să găsim confort în tipul de haos cu care am crescut”, spune Mandy Tang.
Acesta este și motivul pentru care multe persoane care au avut un părinte toxic ajung să accepte comportamente toxice și în relațiile adulte. Atunci când cineva se obișnuiește cu disconfortul și nu învață cum să rupă acest tipar, există șanse mari să ajungă să lucreze și într-un mediu profesional toxic.
Chiar dacă, la nivel emoțional, acel mediu poate părea „normal” sau chiar familiar, efectele sunt nocive. Un loc de muncă toxic îi face pe oameni să funcționeze mai degrabă din frică decât din încredere în propriile capacități. În timp, acest lucru erodează stima de sine și reduce șansele de dezvoltare reală, încurajează urmarea strictă a unor rețete considerate sigure, însă sufocă creativitatea și flexibilitatea în gândire.
Există, desigur, o diferență importantă între provocările sănătoase – cele care ne împing să evoluăm – și provocările nocive, care ne consumă și ne blochează creșterea.
3. Colegul care crede că munca sa contează doar dacă este perfectă
Tang vorbește și despre felul în care experiențele profesionale dificile pot reactiva răni vechi, din copilărie. Uneori, o critică la birou, un conflict sau sentimentul că nu suntem suficient de buni pot readuce emoții vechi și senzația de vulnerabilitate trăită cândva.
„Ești obișnuit să fii sprijinul cuiva într-un anumit fel”, spune ea. „Iar asta se poate manifesta prin dorința de a le face oamenilor pe plac cu orice preț, prin tendința de a analiza excesiv sau de a te stresa exagerat pentru fiecare detaliu.”
Dacă cineva a crescut într-un mediu în care părinții îl criticau constant pentru fiecare greșeală, în timp poate ajunge să creadă că valoarea sa depinde de gradul de perfecțiune la care ar trebui să ajungă constant. La maturitate, continuă să reproducă același tip de vigilență excesivă și în plan profesional, chiar dacă efectele sunt adesea dureroase.
La prima vedere, dorința de a face totul perfect poate părea un lucru bun. În realitate însă, ea îi poate face pe oameni extrem de critici cu ei înșiși și îi poate determina să lase pe ultimul loc lucrurile esențiale pentru propria stare de bine. În multe cazuri, acest tipar poate duce la dependența de muncă (workaholism), adică la atât de mult timp și energie dedicate profesiei, încât încep să afecteze sănătatea, relațiile și echilibrul personal ale persoanei.
Dacă recunoști aceste comportamente la oamenii din jur, privește-i cu mai multă înțelegere pentru că nu știm niciodată ce istorie poartă în spate oamenii de lângă noi. Iar dacă le recunoști la tine, observă-te cu atenție și caută să găsești sursa care le alimentează. Mereu e ceva acolo, iar când ne aplecăm asupra trecutului personal și încercăm să ne înțelegem azi prin prisma celor trăite în trecut, de multe ori ne înțelegem mai bine și ne oferim șansa să ne vindecăm.
Foto: Freepik
