O tânără din California pretinde că are un copil de trei luni cu Justin Bieber

Justin Bieber a fost acuzat săptămâna trecută că a înşelat-o pe Selena Gomez cu o tânără argentiniană, iar acum, că ar fi tatăl unui bebeluş de trei luni. Cel puţin aşa afirmă mama copilului, o tânără californiană de 20 de ani. Ca să o dovedească, ea vrea să-l facă pe tânărul cântăreţ să efectueze un test de paternitate.

Mariah Yeater afirmă că bebeluşul ei ar fi al cântăreţului care este împreună cu Selena Gomez de un an. Potrivit informaţiilor din revista Star, tânăra mămică ar fi intentat proces, cerând ca Justin Bieber să efectueze un test de paternitate, pentru 'a confirma ştiinţific' că el este tatăl copilului.

Actele au fost depuse la un tribunal californian la sfârşitul lunii octombrie. Mariah Yeater doreşte să demonstreze că Bieber este tatăl bebeluşului pentru că vrea 'să-i ofere copilului susţinerea necesară', arată ea în acte. Într-un document semnat, ea scrie că la 19 ani l-a întâlnit pe Justin Bieber, cu care a avut contact sexual în culisele unui concert susţinut la Los Angeles.

Numai un test de paternitate ar putea lămuri dacă este vorba despre o informaţie reală sau despre o intoxicare.

sursa: Agerpres