Există o imagine foarte răspândită despre popularitate: curtea școlii, un grup de copiii stau strânși ciorchine lângă o fată sau un băiat care captează atenția tuturor. Ne imaginăm, din toate scenariile de filme, că populari sunt copiii frumoși, cei carismatici, cei care ies în evidență la sport sau care au hainele cele mai scumpe.
Dar dacă te uiți un pic mai atent la grupurile de copii, apare o surpriză.
Când cercetătorii studiază relațiile dintre copii în clasă sau în grupurile de prieteni, descoperă că popularitatea nu vine doar din statut sau pe criterii estetice ori de performanțp sportivă, ci foarte des din ceva mult mai simplu: felul în care acei copii îi văd pe ceilalți. Copiii care sunt plăcuți de grup tind să fie mai deschiși, mai atenți la ceilalți și mai dispuși să răspundă pozitiv interacțiunilor sociale. Pe scurt, sunt copiii cărora chiar le plac oamenii din jurul lor.
Un mecanism psihologic foarte puternic
Psihologii au observat de mult un fenomen numit reciprocitatea simpatiei. Ideea este simplă: avem tendința să îi placem mai mult pe cei care ne plac pe noi. Când cineva transmite interes, apreciere sau deschidere, creierul nostru interpretează asta ca pe un semnal de siguranță și disponibilitate pentru relație.
De aceea, oamenii care arată că îi apreciază pe ceilalți ajung adesea să fie apreciați la rândul lor.
La copii, mecanismul este foarte vizibil și, în consecință, ușor de observat. În cercetările despre relațiile dintre colegi, copiii percepuți ca fiind prosociali – cei care cooperează, ajută sau sunt atenți la stările celorlalți – tind să aibă mai mult sprijin social și relații mai bune în grup.
Atenție, nu este vorba doar despre politețe. Este vorba despre o orientare reală către ceilalți.
Copiii populari nu încearcă să impresioneze, ci par sincer interesați de ce fac ceilalți, care râd ușor, care intră în joc, care nu pornesc în relație cu suspiciune. Ei presupun, implicit, că oamenii sunt ok. Și lumea le răspunde la fel.
Un mic cerc virtuos
Când un copil intră într-un grup cu o atitudine deschisă, se întâmplă un lucru invizibil, dar cu efecte reale: cei din jur se simt acceptați.
Asta îi face să se relaxeze, să răspundă mai cald, să fie mai dispuși să interacționeze. Relația începe să curgă natural, fără acea tensiune invizibilă pe care o aduce suspiciunea sau dorința de a impresiona prin ceva anume, fie că ne referim la abilități sportive, resurse materiale sau aspect fizic (au puterea lor, însă nu una care duce la simpatie și popularitate, ci mai degrabă la invidie sau frustrare).
Psihologii sociali descriu acest proces ca pe un cerc virtuos al simpatiei. Oamenii care transmit interes și bunăvoință primesc înapoi aceleași semnale, iar relația se consolidează pas cu pas. E un mecanism uman vechi de când lumea pentru că, în fond, fiecare dintre noi vrea să se simtă văzut și acceptat.
Popularitatea nu se termină în copilărie
Ne place să credem că popularitatea este un film care se petrece exclusiv în curtea școlii sau a liceului și că la maturitate lucrurile devin mai simple. În realitate, mecanismul rămâne aproape identic. Pentru că și la adulți, relațiile se construiesc tot pe aceste micro-semnale invizibile: interesul real pentru celălalt, felul în care asculți, modul în care reacționezi când cineva spune ceva bun sau ceva stângaci.
Când intrăm într-o conversație cu ideea că oamenii sunt interesanți, că merită ascultați, că probabil au și ei ceva bun în povestea lor, atmosfera se schimbă aproape imediat. Când intrăm cu suspiciune sau cinism, se simte la fel de repede.
Într-un fel, popularitatea adultă nu este despre statut social, ci despre energie relațională. Despre cât de mult spațiu emoțional le oferi celorlalți.
În birouri, în grupuri de prieteni sau chiar în întâlnirile întâmplătoare, oamenii care sunt percepuți ca fiind plăcuți au adesea aceeași trăsătură: sunt prezenți. Ascultă. Răspund cu interes. Nu caută imediat defectul din ceea ce spune celălalt, iar acest mod de a relaționa se naște, de fapt, din încredere și generozitate.
De ce unii oameni devin mai cinici
Cu anii, mulți dintre noi pierdem această deschidere către semenii noștri pentru că devenim mai prudenți. Apucăm să acumulăm experiențe negative, dezamăgirile se lipesc de memorie. Mintea începe să facă economie de încredere.
Așa se naște cinismul: un fel de scut mental care spune că este mai sigur să nu te aștepți la prea mult de la ceilalți.
Problema este că acest scut schimbă felul în care intrăm în relații, iar relațiile reacționează la energia cu care intrăm în ele. Un om care pornește din ideea că ceilalți sunt dificili sau enervanți transmite, fără să vrea, această tensiune. Conversațiile devin mai scurte, mai prudente, mai reci, iar în timp, asta pare să confirme suspiciunea inițială. Și se naște un alt mic cerc, dar unul mai trist.
Ne putem antrena să vedem lucrurile bune din ceilalți
Vestea bună este că această abilitate de a fi deschis (sau popular, dacă rămânem la termenii pe care îi folosesc copiii noștri) nu este un talent misterios, ci mai degrabă un obicei mental care poate fi cultivat.
Primul pas este o schimbare mică de perspectivă: în loc să evaluăm oamenii imediat, putem deveni curioși. Curiozitatea este o formă foarte elegantă de respect.
În loc să căutăm defectul dintr-o conversație, putem încerca să descoperim ce îl face pe celălalt interesant: o idee, o experiență, o pasiune, o trăsătură de personalitate. Când comunicarea se împotmolește, ea poate reporni firesc cu o întrebare în plus. Apoi, e suficient să asculți omul până la capăt.
Un alt exercițiu util este să observăm deliberat lucrurile bune din oameni. Nu mă refer aici la a-i inunda în complimente exagerate sau politețe formală, ci la acea mică observație sinceră pe care nici măcar nu trebuie să o comunici, doar să devii conștient de ea: poate o idee clară, un gest frumos, o reacție empatică. Oamenii simt rapid când sunt văzuți și, aproape fără excepție, răspund cu aceeași monedă.
Popularitatea ca formă de generozitate
Privită așa, popularitatea nu mai pare o competiție socială. Pare mai degrabă o formă de generozitate. Oamenii care sunt plăcuți nu sunt neapărat cei care încearcă să fie în centrul atenției. Sunt adesea cei care îi fac pe ceilalți să se simtă bine în propria lor piele. Copiii înțeleg instinctiv acest lucru. De aceea, uneori, cei mai populari copii nu sunt cei mai spectaculoși, ci tocmai cei care intră într-un grup cu o energie simplă: îmi plac oamenii de aici. Iar lumea, ca prin magic, le întoarce același lucru.
Foto: Freepik
