Teodora Migdalovici este una dintre cele mai influente voci din industria creativă românească, cu o carieră de peste douăzeci de ani dedicată educației, diplomației private, conectării între culturile lumii și promovării talentului local pe scene globale. Premiată ca autor, strateg, lobbyist și comunicator, este fondatoarea #TheAlternativeSchool, Creative MBA care a resetat industria de creativitate, motivând agențiile să participe la marile festivaluri internaționale, unde au făcut istorie, alături de multe generații de studenți premiați, formați în laboratoarele sale.
K. C.: Care sunt, din perspectiva ta, cele mai importante avantaje ale studiilor sau programelor educaționale urmate în străinătate, atât la nivel personal, cât și profesional?
T. M.: Am mers în ultimii peste 20 de ani la cele mai importante festivaluri de creativitate ale planetei, am studii în antreprenoriat sub influența unor profi de excepție de la ESSEC – una dintre cele mai influente școli de business din Franța, am specializări în protocol și diplomație și un masterat în Intercultural Management / UNESCO, cu profi din toată Europa, făcut pe jumătate la Bruxelles.
#TheAlternativeSchool, platforma de educație alternativă în marcom, pe care am fondat-o în 2005, are constant speakeri din țară și din lume.
În ultimii zece ani, prin platforma de diplomație privată de la LoveAndLobby, am mapat industrii creative în România și Middle East, dorindu-mi să descopăr acele lumi dincolo de clișeu, dincolo de conflict, cu ce are fiecare dintre ele de oferit mai bun și mai valoros lumii.
Conectarea cu mediile internaționale nu e o alegere, ci o necesitate. În era AI-ului, suntem cetățeni ai planetei digitale. Ca să ne activăm potențialul real, trebuie să-l cunoaștem pe „celălalt” în profunzime, dincolo de judecați - cultură, mentalitate, raport cu timpul. Nu am întâlnit pe nimeni care, intrând în contact cu alte culturi, să devină mai prost. Doar mai lucid, mai ancorat în realitate, mai pregătit pentru schimbare.
Educația interculturală te transformă într-un altoi rar – cu cât mai multe expuneri, cu atât mai spectaculoasă devenirea. Și exact de oameni cu acest tip de structură interioară va fi mereu nevoie – și în piața muncii și în societate.
Ce deschideri poate oferi o facultate sau o experiență academică internațională în comparație cu parcursul educațional din România?
Mai multe oportunități, mai ales dacă ești deschis la ideea unei cariere internaționale, o evoluție uneori exponențială (în funcție de contextul academic) și, cu certitudine, o perspectivă mai largă, fie și asupra propriei lumi. La masterul în Intercultural Management am avut, la Bruxelles, profesori excepționali, niște rarități planetare, dar și profesori submediocri, care în România contemporană nu cred c-ar fi făcut prea mulți purici la catedră, fără să fie taxați ca anacronici. Tot la Bruxelles am descoperit că internetul e de multe ori mai scump și de tot atâtea ori mai prost decât la București. Dintr-o dată am început să văd sistemele de-acasă cu alți ochi și să învăț să mă valorizez inclusiv pe mine, cu alt cântar, analizând academismul belgian. Poți face asta doar dacă ai privilegiul de a fi expus.
Ce diferențe remarci în modul de gândire și abordare a muncii între tinerii care au avut acces la experiențe internaționale și cei care s-au format exclusiv în sistemul local?
Mai multă flexibilitate, originalitate, o apetență pentru dimensiune practică mai conturată, o atitudine pro-soluție, fie ea și „out of the box”, competențe mult peste ce oferă România, la cei care au studiat discipline unde noi abia de dată recentă devenim referință – și-aici mă refer, de exemplu, la graphic design. Un junior care a studiat ani într-una dintre școlile de referință din UK, dacă are stofă bună, caracter, talent, personalitate, ajunge foarte repede la un nivel pe care nu-l au mulți dintre seniorii cu state vechi.
La fel și cu oamenii de PR. Am avut tot felul de candidați pentru Young Lions și Roger Hatchuel Academy, și mulți dintre cei care au performat, mai ales în ultima decadă, fuseseră anterior expuși unor experiențe internaționale – vezi Erasmus.
Experiențele internaționale oferite de #TheAlternativeSchool i-au ajutat să facă nu doar un salt în carieră, local, ci le-au deschis uși noi în conectarea cu planeta.
Ce înseamnă educația dublată de expunere internațională, pentru cineva fără resurse, dar cu ambiție și talent?
De-a lungul ultimilor 20 de ani, tinerii cu potențial, dar fără resurse au fost mereu pe radarul nostru — anul acesta culminând cu lansarea ERA – Equality, Representation & Accessibility. Este un program care, cu suportul Invizibilii.ro, a permis, printr-un număr consistent de burse, integrarea unor talentați aflați în risc de excluziune, proveniți din orașe mici și/sau cu o poveste de viață, socială și contextuală provocatoare, în programele de specializare ale #TheAlternativeSchool și la Cannes Lions.
De-a lungul celor douăzeci de ani am avut ocazia să contribui, cu cel puțin un pixel, la „punerea pe orbită” a multor excepționali din orașe de provincie sau din familii cu venituri modeste, școala fiind contextul în care, în mai puțin de șase luni, au avut parte de primul lor zbor cu avionul, s-au conectat cu talentele planetei și și-au schimbat radical parcursul profesional — primul job sau un job mai bun, uneori urmată de integrarea pe piața internațională.
Din tot acest parcurs, merită reținut atât: pe un teren fertil, ecuația “educație + expunere internațională” înseamnă materializarea potențialului latent într-un ritm aproape exponențial. Este, în esență, începutul libertății.
Care sunt, concret, oportunitățile de carieră disponibile în România pentru un tânăr creativ?
Oportunități sunt multe, există multinaționale aliniate la tot ce mișcă relevant pe planetă, ai companii independente unde inițiatorii sunt conectați la trenduri. Când ești bun, nu-i greu să te faci remarcat.
Cât de ofertantă este piața pentru cineva care vine cu un background internațional?
E ofertantă. Singura condiționare rămâne, totuși, cea legată de nivelul de salarizare. Pentru aceleași competențe, e posibil să fii mai bine plătit în afară, după cum e foarte posibil ca în afară să fii plătit / privit mai prost doar pentru că ești de altă naționalitate decât cea a angajatorului. Durează totuși puțin acest tip de dublu standard – știi vorba: „fii atât de bun încât e imposibil să fii ignorat”? Ei bine, am o veste bună – funcționează. Mai greu, dar funcționează garantat.
Cum contribuie parcursul la #TheAlternativeSchool la formarea unei cariere în industriile creative, atât în țară cât și în afară?
Dacă n-ai avut încă contact cu un mediu internațional și ești pasionat de creativitate – fie că vorbim de design, social media, marketing, branding sau tech – #TheAlternativeSchool e cea mai intensă și spectaculoasă scurtătură de la zero la plus infinit. Cum spunea Ioana Halunga, fostă studentă, azi consultantă de brand pentru clienți globali: „Când am venit la școală, credeam că meseria de copywriter se ocupă de copyright. Un an mai târziu, eram bursieră la Milano Design Institut.”
Dacă ai fost deja expus internațional, programul îți amplifică setea de alte perspective, alte moduri de a performa, de a exprima adevăruri universale prin filtre culturale diferite, și-ți oferă instrumentele să strălucești oriunde, nu doar local.
Avem alumni care și-au luat zborul definitiv: Ionuț Rădulescu în New York, Vlad Butucariu în Rotterdam, Filip Gonzacenco la Paris, Cristi Costea în Hamburg – nu doar integrați, ci premiați în cele mai prestigioase contexte globale. O cultură a performanței care se vede în rezultate.
Care sunt criteriile de selecție pentru creativi la interviurile de angajare în industrie? Ce trăsături sau abilități sunt astăzi absolut necesare?
La angajare – portofoliul, potențialul, uneori networkingul și recomandările.
Ulterior – caracterul, flexibilitatea, proactivitatea, o setare pro-soluție activă permanent, eficiența, abilitățile sociale –mai ales acelea de-a construi relații de calitate cu ceilalți, inclusiv cu cei cu care nu ești neapărat mereu de acord.
Pentru un părinte care se gândește la costuri, cum poate fi justificată investiția într-un astfel de program? Ce rezultate concrete aduce – de la portofoliu la burse, stagii sau joburi?
Costurile de la #TheAlternativeSchool au fost mereu modeste, raportat la oportunitățile oferite. Am păstrat fee-urile accesibile și am compensat cu burse. Avem un sistem clar: dacă ești bun și aplici ce-ai învățat cu disciplină și talent, ajungi în contexte internaționale de top, experiențe evaluate la mii de euro, dar în esență, neprețuite.
Chiar și cei care nu sunt în top, dar promit, primesc burse sociale, internshipuri sau sprijin pentru a ajunge la festivaluri importante. Știu antreprize cu fee-uri mult mai mari, profesori slabi și oportunități... mimate sau lipsă. Noi facem mai puțin zgomot și mai multă treabă.
#TheAlternativeSchool e o misiune personală. De 20 de ani mă pun în locul participantului și construiesc o educație relaxată, cu focus pe performanță. E o declarație politică – fără a fi afiliată politic – despre cum ar putea arăta lucrurile dacă ar fi făcute cu pasiune, interes și bună‑intenție.
Impactul? Ușor de verificat: intră pe site, pe Instagram, stai de vorbă cu alumnii, după ce le-ai explorat profilul pe LinkedIn. Vei descoperi oameni cu cariere excepționale, companii transformate, o industrie resetată din rădăcini. O încântare.
Există riscul ca un tânăr care a cunoscut un sistem funcțional în afară să nu își mai dorească să revină în România?
Da. Și e perfect de înțeles, dacă are șansa să ajungă, așa cum zici, într-un sistem funcțional, netoxic, care-i hrănește aspirațiile și-i oferă tot ce are nevoie pentru evoluție accelerată – un sistem care contribuie la creșterea lui, pentru ca mai apoi și el să devină contributor la creșterea sistemului.
Cine s-ar mai întoarce la „mai rău”, mai ales când, în țara noastră, climatul politic și economic sunt catastrofale, raportat la imensul ei potențial? Când n-ai, zici: „Măh, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.” Dar România are un potențial excepțional – de la resurse, la poziție geostrategică, la resursa umană, la ce vreți voi.
Când vezi însă cum este căpușată pe toate părțile, cu tupeu de borfaș, cu ipocrizie, cu fruntea sus, de exact persoanele și structurile care declamă fix interesul celor pe care-i sabotează, te întrebi – cum am făcut-o și eu, pe parcursul ultimilor ani, de dureros de multe ori: „De ce au murit tinerii la Revoluție? De ce?”
Cum poate fi privită această alegere ca parte a unui proces de maturizare, nu o pierdere?
Nu i-aș zice nici măcar proces de maturizare, ci, direct, instinct de supraviețuire. Când un tânăr care a cunoscut un sistem funcțional în altă parte a lumii alege să devină parte din el, generând plusvaloare, hai să lăsăm ipocrizia de tip RePatriot la o parte – România nu pierde, dimpotrivă. Efectul simplei lui prezențe este acela al unui diplomat privat.
Performând și fiind un remarcabil cetățean al Planetei, plecat din România, devii un vector viu și convingător de imagine, un constructor real de reputație pentru țara ta de origine – cu un impact pe care nu-l poate compara sau egala niciun program de diplomație economică, nici măcar din seria celor în care se cheltuie milioane de euro dintr-un vârf de pix, iar efectul promovării e mai mic sau egal cu zero.
Cum îi sprijiniți pe studenți în gestionarea diferențelor culturale și a posibilelor momente de descurajare atunci când descoperă alte sisteme și mentalități?
Când vine vorba de diferențe culturale și momente de descurajare, instinctul meu e să fiu sinceră și să vorbesc din experiență: rare sunt locurile unde totul merge ca uns. Dar și din cele mai grele contexte crești enorm – poate chiar mai mult decât din cele confortabile.
Am văzut lumea. Am fost în locuri considerate „înapoiate” de Occident și n-am simțit niciodată pericolul așa cum l-am simțit în Bruxelles, într-o casă închiriată de la niște pensionari care, pe hârtie, erau intelectuali respectabili, dar în realitate – persoane pline de prejudecăți identitare, manifestate în comportamente pe măsură.
M-am simțit ca într-un nou Ev Mediu. A fost o lecție dură despre diferențe de mentalitate, dar una valoroasă. Dacă aș da timpul înapoi, n-aș schimba nimic. Am tras semnale de alarmă, am învățat, m-am adaptat și am o carte la sertar.
Lumea e complexă. Nu ești obligat să rămâi într-un sistem care nu ți se potrivește. Important e să știi ce iei cu tine mai departe, ce alegi să schimbi, atât cât îți este dat. Planeta e mare. Mai e loc pentru mai bine.
Cum pot părinții să devină susținători activi ai parcursului creativ al copiilor lor, fără a transforma sprijinul într-o formă de presiune sau control?
Părinții trebuie să înțeleagă că un copil nu le aparține, ci le este dat în grijă. Are propriile sensibilități, vise și trasee – nu e un obiect, nici extensia unor aspirații nematerializate. Principiul „eu te-am făcut, faci ce zic eu” e toxic. Da, părintele are dreptul la opinie, formată din experiență și grijă netrucată, dar tânărul adult are nevoie de spațiu să respire si să decidă. Un părinte sănătos e mentor, nu stăpân. Ghidează, explică, facilitează accesul, nu condiționează în termeni absoluți. Altfel, ce blochezi la 20 de ani – cum a fost cazul bursei mele din Franța – s-ar putea să se întâmple, ce ironie, la 40+.
Ținutul „copilului” sub cheie nu este soluția. Soluția e să formezi un viitor adult care să știe cum să gestioneze orice situație, oricât de complexă, oriunde în lume. Părinții nu pot trăi și viața copiilor – o au de degustat, de consumat și de construit pe a lor, până la ultima respirație a ultimei zile pe pământ.
Foto: arhiva personală
