Legendarul solist folk american Bob Dylan, celebru şi pentru cântecele sale cu un puternic mesaj anti-război din perioada conflictului din Vietnam, va susţine în premieră un concert în această ţară asiatică, conform unui comunicat al promotorului său, dat publicităţii marţi, transmite AFP.
Bob Dylan va urca pe scenă, într-un stadion universitar cu capacitatea de 8.000 de locuri, la Ho Chi Minh, la 10 aprilie, conform lui Rod Quinton, promotorul acestui concert. 'Îl aducem aici pentru că Bob Dylan este o legendă a muzicii şi considerăm că este important pentru vietnamezi, în special pentru generaţiile tinere, să îl cunoască', a declarat el. Bob Dylan este foarte popular în Vietnam pentru mesajele sale împotriva războiului. Piesele sale din anii '60 printre care 'Blowin' in the Wind' sau 'The Times They Are a-Changin' au oferit inspiraţie şi au susţinut o serie de mişcări americane pentru drepturi şi libertăţi civile şi împotriva războiului din Vietnam. Organizatorii se aşteaptă ca toate cele 8.250 de bilete să fie epuizate rapid, în pofida preţului destul de piperat pentru această ţară. Preţul unui bilet normal este de 900.000 de dong (43 de dolari), puţin mai ridicat decât salariul minim lunar din Vietnam, în timp ce biletele în zona VIP costă 2,5 milioane de dong (120 de dolar). Concertul din Vietnam a fost adăugat pe lista turneului asiatic susţinut de Bob Dylan, care va mai conţine o premieră şi printr-un concert susţinut în China.
Sursa: AGERPRES














