Elisabeth Taylor reacţionează bine la tratamentul aplicat, a anunţat purtătorul de cuvânt al actriţei. Îngrijorarea produsă de zvonurile alarmiste asupra stării sale de sănătate se împrăştie puţin câte puţin.
Elisabeth Taylor este încă în spital, dar se simte mai bine. Actriţa reacţionează bine la un tratament despre care purtătorul său de cuvânt n-a dat amănunte. 'S-a simţit bine sâmbătă şi noaptea la fel, a declarat Sally Morrisson. În această etapă, cu antecedentele sale, va rămâne cu siguranţă în spital, până ce medicii se vor asigura că ce a fost mai rău a trecut.'
Sănătatea fragilă a actriţei Elisabeth Taylor face ca fiecare internare în spital să fie alarmantă. Ea a fost internată miercurea trecută, cu cea mai mare discreţie, la Cedars Sinai din Los Angeles, pentru o insuficienţă cardiacă. Pentru aceeaşi problemă a stat în spital şi în 2004.
sursa: Agerpres














